Reconstituirea (1970)

"Doi tineri care, într-o zi, s-au îmbătat şi s-au bătut sunt obligaţi, de „autorităţi”, în schimbul eliberării lor, să „reconstituie” în faţa unui aparat de filmat toată scena, să o ridice la rang de exemplu şi să furnizeze „materie de viaţă”, pentru un film educativ gen „Nu faceţi ca ei!”. O „simplă formalitate”, care sfârşeşte prin a erupe în tragedie. Adevarul dispreţuit şi manipulat se răzbună; apare un prag peste care nu se mai poate trece şi acest prag va fi moartea.
Pe terasa unei bodegi de munte, se strâng, ca într-un ring, personaje şi feluri de a fi exponenţiale pentru o întreagă lume şi pentru un mult mai vast scenariu. O lume sub semnul sarcinii şi al lui „misia-i misie” („avem sarcina să”...; „care e sarcina noastră, băieţi?”), o lume sub semnul formalului; al lui „să ne facem că” („ce facem noi e o simplă formalitate”), o lume sub semnul arbitrarului (jocul de-a „dă buletinul, ia buletinul!”), o lume defectă, în care oamenilor li s-a blocat accesul la scara autentică de măsură a lucrurilor, o lume fără criterii de valoare, o lume în care legea nu e decât tocmeală şi în care adevărul nu e decât o chestiune de conjunctură. O lume actuală, actuală, actuală. Şi, mai ales, o lume lipsită total de simţul responsabilităţii. Ni se potriveşte, încă, înfiorător de bine, ceea ce spunea Pintilie acum 20 de ani: „Pentru mine responsabilitatea este posibilitatea de a controla realitatea pe care o provoci. Reconstituirea este povestea unui caz de iresponsabilitate colectivă (se provoacă un eveniment, fără să i se prevadă consecinţele), iresponsabilitatea unei mulţimi care are raporturi false cu realitatea, pentru că îi lipseşte o informare corectă (informaţia corectă fiind primul grad al contactului cu realitatea!)”..." (Eugenia Vodă, vol. „Cinema şi nimic altceva”, 1995)