Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Pădureanca și spațiul mioritic


     Explorat afectuos și norocos de către cineaștii noștri, peisajul ardelean își întregește cu Pădureanca geografia sentimentală. Regi­zorul Nicolae Mărgineanu pășește din nou pe tărâm transilvan pe urmele unui scriitor. Cu Întoarcerea din Iad el a început această in­cursiune călăuzit de proza lui Ion Agîrbi­ceanu, alegându-l apoi pe Ion Slavici pentru a rămâne pe un tărâm ispititor nu numai pentru pitoresc, ci și pentru universul său moral: lu­mea satului. Frumusețea plastică a celor două ecranizări a făcut deja să curgă multă cerneală. Ea se datorează, desigur, experien­ței unui regizor venit din tabăra operatorilor, dar și harului incontestabil al semnatarilor imaginii la cele două pelicule, mai întâi Vlad Păunescu și acum Doru Mitran. Transpunând pe ecran nuvela „Pădu­reanca”, Nicolae Mărgineanu a descoperit o fată mai puțin cunoscută a psihologului Sla­vici: sentimentul naturii. Puținele, dar avânta­tele pasaje cu descrieri de peisaj din carte, capătă inspirate proporții cinematografice, proiectând furtunoasa poveste de dragoste pe un fundal cu interesante conotații. Protago­niștii imposibilei iubiri, „pădureanca” Simi. Și „câmpeanul” Iorgovan, aparțin unor locuri (sau lumi) care aspiră să se întâlnească, dar care nu pot conviețui. Idila demarează cu spectaculoasa cavalcadă nocturnă a fiului lui Busuioc plecat să aducă secerători de Ia munte. Ajuns la Smeureni, el o găsește pe Si­mina într-o poiană a cărei lumină filtrată spo­rește misterul frumuseții ei proaspete. Natura exuberantă este decorul în care, cu puține cuvinte, cei doi își mărturisesc iubirea. Ea consimte să coboare la șes pentru seceriș și venirea ei în casa lui Busuioc, „bogătoiul din Curtici” generează conflictul. Câmpia aurie devine cadrul sărbătorii muncii care este în mentalitatea satului recoltatul grâului, dar și simbolul concreteții, al prea accesibilului, în­tristător pentru Iorgovan cel capricios și îndrăgostit de absolut. Foarte preocupați de compoziția picturală a cadrului, regizorul și operatorul nu filmează niciodată în Pădu­reanca numai de dragul frumuseții imaginii. Cu subtilitate este sugerată legătura cu pământul a celor două personaje „dintr-o bu­cată”, Simina și Sofron. Înaltă și maiestu­oasă, fata pășește grațios, dar ferm, prin țărână, călcătura sigură a tălpilor ei devenind o imagine obsesivă. Secvența antologică, dan­sul-răzbunare a lui Sofron în curtea înnoroită a „bogătoiului” ce-i refuză simbria, vorbește de asemenea despre vigoarea și demnitatea țăranului nostru. Și pentru a reveni la peisa­jul-personaj, cavalcada fatală a lui Iorgovan călare pe calul îmbătat de vin și speriat de furtună încheie cu o secvență-pereche „bles­temata” poveste de dragoste. Finalul pune parcursul eroului sub semnul alternanței deal-vale, definitorie după Blaga pentru spa­țiul mioritic. Ca și în Moara cu noroc, natura își găsește în Pădureanca rol în drama și acorde filmului mult râvnita pecete de specific național.
(Cinema nr. 10, octombrie 1987)

Tags: cronica de film, dana duma, nicolae margineanu, padureanca film

Comments: