Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



A apărut Revista „FILM” nr. 4 / 2017


     Noul număr al revistei „Film” începe cu un bilanţ provizoriu al anului care tocmai se încheie, unde 2017 în cinematograful românesc nu îndeamnă la concluzii triumfaliste. Pentru că, aşa cum subliniază editorialul Danei Duma, deşi avem o producţie oarecum predictibilă, cu aproximativ 20 de titluri de lungmetraje, în termeni industriali nu prea putem să ne lăudăm. Şi asta pentru că „cifra e încă mult mai mică decît premierele anuale dinainte de 1990, iar, dacă ne uităm la dimensiunea exploatării cinematografice, numărul în scădere veriginoasă al sălilor de cinema ne îndeamnă spre raftul cu autodepresive.”
     Din fericire, frustrările de acest fel sunt compensate de filmele foarte bine primite în festivalurile internaţionale şi lansate în ultimul trimestru, cărora le sunt consacrate comentarii la rubrica Cronica filmului. Iar proaspăt premiatulul la San Sebastian, actorul Bogdan Dumitrache, este protagonistru rubricii Prim-plan. Alte interviuri au ca interlocutori pe actriţa Ana Ciontea şi pe criticul francez Joachim Lepastier.
     Dosarul numărului, „Primul Război Mondial în filmul românesc” porneşte de la ideea că „filmul de ficţiune românesc s-a născut purtând uniforma filmului de război” şi reuneşte  articole dedicate unor producţii pe această temă realizate în majoritate înainte de Revoluţie şi aflate printre preferatele publicului de la noi. Dosarul deschide dicuţia despre construcţia României moderne, care va continua în 2018, anul Centenarului României Mari.
     Numărul include multe reportaje despre festivalurile internaţionale ale toamnei (Valladolid, Limassol, Toronto, Salonic, Astra, Lajubljana, Les films de Cannes à Bucarest etc). Nu lipsesc rubricile Cartea de cinema, Redescoperiri şi Sala de cinema.
     În acest număr semnează: Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Laurenţiu Damian, Mihai Fulger, Angelo Mitchievici, Călin Căliman, Cristian Tudor Popescu, Anca Ioniţă, Magda Mihăilescu, Titus Vîjeu, Luminiţa Comşa, Dinu-Ioan Nicula, Andra Petrescu, Georgiana Muşat, Emil Stanciu. 
(15.12.2017)

Tags: ana ciontea, bogdan dumitrache, dana duma, revista film nr 4 2017, ucin

Comments: