Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Trei biografii precise


     Interpreți și roluri 
     Bărbații din filmul lui George Cornea și Dumitru Carabăț au ceea ce se numește o biografie, „... o grămăjoară de secrete” — cu alte cuvinte — dacă vrem să reluăm, într-o accepție mai puțin dezabuzată, remarca lui Malraux. Nu am întâlnit prea des, în filmele noastre din ultima vreme, eroi ale căror dru­muri să se încrucișeze din întâmplare, dar care să rămână împreună în numele unei idei, al unei credințe, mai mult — al unui destin. Raportarea permanentă la protagonist are dincolo de meandrele abilei țesături drama­turgice — semnificația invocării unei instanțe morale. Uscat, colțuros până la sfidarea oricărei fotogenii, chinuit de un gând îndărătnic, dar și de o stranie premoniție a „crizei de timp”, geologul Strejan, interpretat de actorul brașovean Mircea Andreescu mai mult irită la prima vedere, decât seduce. Cu un astfel de chip, ar merita să se întâlnească, odată, cu un Robespierre... Spre deosebire de acele clișee ale unor personaje dure cu cei din afară, dar tandre după ce au trecut pragul casei, Strejan poartă, la tot pasul, o anumită asprime, totuși, omul pasiunii obstinate, care refuză spectacolul acestei pasiuni fie și cu prețul asocierii numelui sau de un orgoliu excesiv, contaminează, transmite patima lu­crului dus până la capăt, încrederea într-o idee. Derutatul, dar și derutantul sau coleg Faerag (Adrian Pintea) provoacă o relație doar aparent tensionată: tânărul cu vocația deturnată, care a dat muzica pe geologie dintr-un elan adolescentin, se teme, de fapt, pentru un eventual eșec al bărbatului care a jucat totul pe cartea profesiunii. ÎI iscodește, îl întărită, dar îl și susține, cu o nețărmurită, virilă fraternitate. Cel cu rădăcinile încă nefi­xate se simte bine în preajma maturului, ur­suzului sau tovarăș care nici nu-l dăscălește nici nu-I menajează, nici nu se sperie de teri­bilu-i cinism juvenil, ci îl apropie de legea tăioasă a rezistenței în fața înfrângerii, a scep­ticismului celor din jur. Interesant de obser­vat evoluția lui Adrian Pintea: păstrând, aura eroilor romantic-damnați întruchipați până acum, își conduce cu demnitate perso­najul, dincolo de perimetrul „pierzătorilor”. La rândul său, Faerag va molipsi pe alții de patima aflării adevărului, de aceea și-I va face tovarăș pe insistentul ziarist Manoilescu. Dar... există, și în acest caz, o biografie se­cretă cândva, Strejan îi salvase viața, „amă­nuntul” rămânând neștiut de nimeni. Mai mult decât dezvăluirea directă a unei identități, vorbește o admirabilă intuiție a actorului Mihai Cafrița: cu un mers în general precipitat (probabil așa se vede meseria de ziarist din afară) eroul sau încetinește pașii pe culoarul ce duce către apartamentul lui Faerag, la au­zul melodiei cântate de acesta la pian, ca și cum, cel pe care credeam aproape imperti­nent în insistențele sale, ar fi vrut să nu spargă liniștea sau — cine știe? — să-și „pre­gătească sufletul” înainte de a i se deschide ușa. O ușă dincolo de care răsuna Beetho­ven. Aflat pentru prima data, cred, într-o con­fruntare decisivă cu aparatul de filmat, inter­pretul, unul dintre cei mai intelectualizați ac­tori ai generației sale, ascultă cu acea inten­sitate care face dintr-un prim plan „o pro­blemă de morală”, cum spunea cineva. Sun­tem, în acel moment, nu martorii unei revela­ții — ar fi prea simplu — ci ai nașterii unei tăcute solidarități.
(Cinema nr.1, ianuarie 1988)

Tags: adrian pintea, george cornea, interpreti si roluri, magda mihailescu, mihai cafrita, mircea andreescu, vulcanul stins film

Comments: