Pe străzile Bucureştiului au apărut pe la începutul lunii noiembrie gangsteri cu mitraliere. S-a tras din plin în zona Batiştei, unde trecătorii s-au trezit, într-o bună zi, în faţa cinematografului „Biograph”. Acea sală de cinema în fata căreia a fost împuşcat, într-o intervenţie în forţă a poliţiei new−yorkeze temutul John Dillinger. Cei panicaţi de schimbul de rafale s-au liniştit destul de repede la vederea echipei de filmare.
„E numai un film!” îşi vor fi zis martorii întâmplători. Dar este acel film pe care mi-l imaginam febril după ce am citit romanul „Femeia în roşu”, succesul editorial al anilor '90, încă neegalat în proza românească. Cartea semnată de trioul Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş s-a convertit într-un best-seller care concretizează aspiraţiile oricărui scriitor: a fost în acelaşi timp un succes de public şi de critică. Autorii şi-au ales un subiect de senzaţie: biografia Anei Cumpănaşu−Sage, românca emigrată în Statele Unite care l-a cunoscut şi l-a trădat pe John Dillinger. „Romanul poliţist subminat”, cum l-au numit autorii, include, într-un colaj spectaculos, citate din presă, pasaje de reportaj, evocări ale anilor '20− '30 în România şi America, întregul ansamblu luând forma unei pasionante anchete ce încearcă să răspundă la întrebarea: cine a fost Ana Sage, „femeia în roşu”?
lată că după cinci ani de la lansarea cărţii s-a găsit un temerar care încearcă să traducă moderna ei scriitură în limbaj cinematografic:
Mircea Veroiu. După ce s-a consultat îndelung cu autorii cărţii, aceştia i-au încredinţat regizorului şi elaborarea scenariului. Rareori l-am văzut atât de fericit pe cineast ca atunci când vorbea echipei, în prima zi de filmare, întâmplată pe la mijlocul lui octombrie, la Mogoşoaia. Între timp s-a mai filmat la Timişoara, Braşov, Constanţa, regizorul şi ai săi înfruntând cu mult curaj dificultăţile unui buget mic şi ale recreerii unor decoruri americane. E un pariu ambiţios, care a stimulat imaginaţia scenografilor
Radu şi
loana Corciova. Dificultatea proiectului îl inspiră şi pe
Marian Stanciu, directorul de imagine care a lucrat cu Mircea Veroiu la filmul precedent,
Craii de Curtea Veche.
Interpreţii acceptă şi ei cu plăcere întoarcerea în timp prilejuită de acest film cu subiect palpitant. Din distribuţie fac parte
Elena Albu (Ana Cumpănaşu-Sage), Radu Amzulescu (Dillinger),
Dragoş Pâslaru (Tit−Liviu), Răzvan Popa (Liviu), George Petcu (Markovici),
Marius Stănescu (Paul),
Cătălina Mustaţă (Tina).
Captivant este şi „filmul” realizării acestei pelicule, aşa că vom reveni pe platouri.
Două întrebări şi două răspunsuri
Dana Duma: Subiectul său palpitant va face din Femeia în roşu un film de public?
Mircea Veroiu: Cred că pentru ca un film românesc să fie „de public” ar trebui ca el să fie american. Totuşi, cinefilii care vor veni să vadă
Femeia în roşu se vor complace în a vedea o naraţiune mai degrabă coerentă. Asta întrucât chiar şi aceia dintre noi care se cred foarte deştepţi, sunt construiţi cu o logică deductivă. lată de ce îmi permit să sper că mulţi dintre cei puţini care vor veni să vadă filmul vor urmări cu interes şi chiar cu plăcere povestea vieţii şi a morţii Anei Cumpănaşu, românca plecată în America prohibiţiei şi, vai ei, reîntoarsă în ţară prin anii '30. Le doresc tuturor vizionare plăcută!
Dana Duma: Ce fel de personaj este Ana Cumpănaşu−Sage?
Elena Albu: E vorba de o femeie care a trăit în lumea dintre cele două războaie, cu un destin deloc banal, ceea ce a şi făcut ca ea să rămână în legendă ca „femeia în roşu”. Ispititor e rolul, însă foarte dificil, cel mai dificil de până acum, dar cu atât mai pasionant! În filmele făcute în Franţa, am interpretat, evident, în franceză. De data aceasta voi vorbi în mare parte în engleză. Oh, my Good!
