Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor 2020


     În acest an, festivalurile și festivitățile de premiere au adus un pic de altă normalitate, de revenire la vremurile când lucrurile aveau o structură cunoscută.
     Uniunea Cineaștilor din România a organizat gala de premiere a filmelor din 2019, un eveniment pentru care s-au înscris mai multe producții, dintre care s-au ales nominalizații, iar juriul a decis premiile. Marii câștigători au fost La Gomera, film scris și regizat de Corneliu Porumboiu, și Maria, Regina României, regizat de Alexis Sweet Cahill.
     La Gomera a primit Marele Premiu și Trofeul UCIN – Corneliu Porumboiu, Premiul pentru imagine – Tudor Mircea, Premiul pentru montaj – Roxana Szel  Premiul pentru actriță în rol secundar –  Julieta Szonyi       
     Maria, Regina României, film produs de Gabi Antal, a câștigat Premiul pentru decoruri - Nora Dumitrescu, Laura Russu, Premiul pentru costume - Ana Ioneci, Claudia Bunea, Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal – Roxana Lupu, Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar –  Anghel Damian, Premiul pentru coloană sonoră –  Cristinel Șirli, Premiul pentru machiaj - Nastasia Mateiu, Clara Tudose.
     Lungmetrajul de animație  Călătoria fantastică a Maronei, regizat de Anca Damian, a primit Premiul Special al Juriului și Premiul pentru cea mai bună muzică originală ”Adrian Enescu” – Pablo Pico.
     Ca în fiecare an, Laurențiu Damian, președintele UCIN, a înmânat Premiile de Excelență și Premiile Academice UCIN, dar și premii speciale.

Tudor Giurgiu, care a primit Premiul pentru Cel mai bun regizor cu filmul Parking, și-a exprimat îngrijorarea pentru viitorul producției de film românesc, din ce în ce mai puțin finanțat de către stat.
 
Roxana Lupu, al cărei rol principal în Maria, Regina României a fost recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, a vorbit despre felul în care și-a contruit personajul, dar și de rolul pe care l-a avut echipa de producție.
 
Premiul ”George Littera” pentru carte de film, acordat de Asociația criticilor și filmologilor din cadrul UCIN, a fost câștigat, ex aequo, de Magda Mihăilescu, pentru volumul ”Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, și de echipa condusă de Irina Trocan, pentru volumul "Romanian Cinema Inside Out: Insights on film culture, industry and politics 1912 - 2019", publicat de Institutul Cultural Român în cadrul programului Europalia. Coordonatorii acestui program, criticul de film Andrei Tănăsescu și managerul cultural Anca Hrab, din partea ICR, au vorbit despre importanța și calitatea lucrării, realizată de un colectiv de șaisprezece tineri filmologi.  
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu 
(25.09.2020)

Tags: gala premiilor ucin 2020, la gomera film, laurentiu damian, maria, regina romaniei film, premiile ucin pentru 2019, uniunea cineastilor din romania

Comments: