O aventură existenţială exemplară

     Schiţând configurarea unui gen cinematografic - documentarul - Călin Căliman îşi autodefineşte indirect propria vocaţie de critic îndrăgostit de acest univers filmic cu solidă tradiţie în România. Unul dintre seniori fiind Ion Bostan a cărui personalitate şi creaţie este evocată de către critic cu dragoste şi profesionalism. Cineastului enciclopedic, deopotrivă savant şi moralist, filosof şi poet, i se oferă şansa să se adreseze din nou cinefililor de ieri, de azi, de mâine prin in­termediul crâmpeielor de amintiri şi mărturii, dar mai ales prin secvenţe memorabile descrise de autorul micromonografiei într-o suită ce relevă însăşi complexitatea armonică a unei filmografii de aproape o sută de titluri. O călătorie de-a dreptul fascinantă care începe cu o "evadare din real", documentarul de artă reprezentând un refugiu excelent pentru un artist al aparatului de filmat care şi-a propus "să urmărească gândul şi mâna pictorului" fie el Grigorescu, Aman, Bruegel, Pârvu Mutu sau El Greco. Decupajul analitic se află întotdeauna în raport subtil cu dimensiunea sonoră niciodată neglijată de cel ce l-a omagiat pe Enescu şi spaţiul mioritic care l-a născut. Cineastul sensibil care a avut ambitia să monteze Ceaikovski pe un autentic "Lacul lebedelor", rod a zeci de mii de metri de peliculă impresionată la loc de taină în Delta considerată "prag de purificare" de către cel ce a avut voluptatea să-şi trăiască multe dintre clipele vieţii Singur printre pelicani, Robinson de bună voie.
     Fascinat atât de arta epocii de piatră cât şi de ritualul ancestral al pescuitului, Ion Bostan s-a dedicat cu aceeaşi pasiune şi explorării subacvatice şi celei galactice, relatând cu talent inegalat despre Pădurea scufundată de la Lacul Roşu sau despre întâlnirea cu cerul. Aburul de legendă invocat în Cetatea Histria ori Callatis, în Dracula ori Bucureştii de altădată îl dezvăluie astăzi şi pe cineastul ales, în calea căruia s-a ivit cândva o relicvă antică, un cap de zeiţă, care avea să-i vegheze pe birou truda pasionată de visător ce-şi elabora minuţios scenariul pe care urma să-l filmeze, de multe ori el însuşi, întotdeauna îndră­gostit de subiectul ales. De aceea se poate spune că serialul Splendoarea frescelor sfinte, dedicat în ultimii ani de viaţă mănăstirilor din Moldova, îi este cântec de lebădă şi recviem prin secvenţa de neuitat a Suceviţei scăldată în dangăt de clopot.
     În această complexă aventură exis­tenţială ne-a introdus Călin Căliman nu doar cu spirit critic antrenat, ci şi cu un autentic talent descriptiv, reuşind să comprime acest portret în cele nici o sută de pagini ale colecţiei.
 

(Noul Cinema nr. 3/1998)