“Astă seară dansăm în familie” – cronică de film

     Schimbându-şi partenerul, după ce a colaborat de câteva ori (şi va mai colabora, se pare) cu scenaristul D.R. Popescu, regizorul Geo Saizescu lansează o nouă comedie, o comedie de tranzit, în drum spre un Păcală care îl preocupă de ani şi ani de zile. Scenarist, la Astă seară dansăm în familie, este (împreună cu regizorul) Ion Băieşu, autor cu antecedente plauzibile în domeniul prozei satirice, aflat la a doua înfătişare cinematografică, prima Maiorul şi moartea, fiind pusă, însă, sub semnul „filmului poliţist”. Filmul românesc are, neîndoios, nevoie de umorişti (greu de înteles cum nume ca Teodor Mazilu sau ca Aurel Ba­ranga, Nicuţă Tănase, Valentin Silvestru sunt încă ignorate pe genericele producţiilor autohtone), astfel încât prezenţa lui Ion Băieşu printre autorii de comedie este binevenită, chiar dacă această luare de contact nu poate fi considerată decât parțial edificatoare.
     Scriitorul a pornit, în elaborarea scenariului, de la motivul „Tanţa şi Costel” (schimbând identitatea eroilor şi peisajul), fabulând pe tema nu tocmai inedită a „logodnicului de profesie".
     Recomandându-se drept inginer de poduri — peste râuri „şi chiar peste fluvii” şi nu numai de poduri ci şi de punţi sufleteşti, imberbul Temistocle T. Temistocle, asistat de ciracul său întru matrapazlâcuri, Alecu A. Alecu, îşi duce existenţa speculând disponibilitătile sufleteşti ale sexului slab. Calculându-şi cu grijă, „ştiinţific”, loviturile, el îşi asigură un trai mănos, zburând dintr-o floare a credulităţii în alta. Are câteva adrese stabile, în diferite localităţi ale ţării, pe care le vizitează, în scopuri strategice, alternativ, între două plecări fictive, fireşte — peste hotare. În rest, îşi alcătuieşte programul de viaţă după „mica publicitate” şi după „aflăm de la inspectoratul miliției...” care îi oferă fel de fel de sugestii, receptate în manieră quasi-benderiană.
     Tribulațiile cuplului de escroci sentimentali sunt agrementate cu felurite elemente de comic mecanic: ei evită: ei evită in extremis întâlnirea cu un soț gelos, se salvează de furia unei familii păcălite sărind dintr-un tren în mers, ajung într-un fel de ranch unde dau peste nişte amazoane veterinare şi evadează de la ofițerul stării civile, atunci când logodnicul de profesie este însurat, silnic, cu o septuagenară.
     Pe parcursul acestor întâmplări chinuit hazlii, petrecute „la munte şi la mare” (partea leului o are episodul de la Poiana Ţapului, idila cu deznodământ „contondent” dintre Mimişor şi Temistocle a se citi Tanța şi Costel), din care nu lipseşte nici personajul „văduvei cu termen redus”, cei doi eroi îşi îngăduie şi ei să aplice sancțiuni „morale” (ei pedepsesc „exemplar” adulterul unei favorite, necinstea celor mai necinstiți decât ei), și sunt la rândul lor sancționați şi molestați de diferite huidume dubioase pe care nu mai are cine să le sancționeze. Temistocle îşi păzeşte cu strictețe demnitatea inginerului poliglot, ceea ce nu-l împiedică, pentru atingerea obiectivelor propuse, să participe, cu eleganță, şi la procesul muncii, adică să țină de coadă o vacă nărăvaşă căreia urmează să i se aplice un vaccin, sau să execute, în, costum de dac, plimbări amoroase sub clar de lună, recitând din Minulescu. Pe deasupra acestui talmeş-balmeş de situații, cu haz sau fără haz, Temistocle îşi îngăduie luxul să aibă şi o blondă „de inimă”, fapt care, fireşte, îi va fi fatal...
     Cum spuneam, comicul mecanic, de situație, domină derularea întâmplărilor. Nu are nici un rost, cred, să numim inadvertențele logice existente în desfăşurarea subiectului (cei doi eroi sunt puşi, de fapt, sub observație încă de la început, dar dacă li s-ar fi oprit „în faşă" maşinaţiile, atunci n-ar mai fi existat filmul). Şi nici să insistăm asupra soluţiilor improvizate în alcătuirea tramei (pentru a lega firul acțiunii, autorii readuc eroii în „gura lupului” — adică la Poiana Ţapului după ce aceştia evadaseră cu brio). Autorii şi-au propus un anume barem comic, şi, judecând după reactiile sălii ei l-au atins, realizând o comedie de succes, cu destinatari reali, fără a se baza (decât accidental) pe vulgari­tăţi. Ceea ce li se poate reproşa, totuşi, este că nu şi-au propus mai mult. Atât Ion Băieşu cât şi Geo Saizescu au, neîndoios, simţul comediei. Inflexiunile satirice din Astă seară dansăm în familie (în obiectivul autorilor intră diferite scurt-circuite morale, dintre acelea care viciază climatul etic al zilelor noastre şi pe care presa le semnalează adesea) constituie cel mai bun argument; dar filmul nu urmează consecvent acest filon satiric, divagând spre zonele unui amuzament gratuit, transformând râsul într-o manifestare strict fiziologică. Filmul are şi câteva gag-uri de calitate superioară (printre ele suspans-ul comic creat de personajul Bizarului — jucat de Geo Saizescu însuşi), dar efervescenţa spirituală nu se produce, gag-urile rămân cumva, întâmplătoare în canavaua filmului. În câteva creaţii anterioare, Geo Saizescu — care rămâne, şi după Astă seară dansăm în familie, unul dintre cei mai avizaţi autori de comedie români avea plăcute tonalităti lirice; poezia lui Făniţă din Un surâs în plină vară sau cea a lui Papă-Lapte din Balul de sâmbătă seara lipsesc aici, şi e păcat. Stilul comic al filmului este incert, Geo Saizescu n-a optat pentru nici o modalitate dominantă, încercând să împace, cum se spune, şi „capra şi varza”; mai plauzibil, şi mai onest, decât serialul B.D.-urilor, filmul are, însă, doar accente de spirit elevat. Poate că Sebastian Papaiani are dreptate, într-un articol din revista „Cinema”, încercând să definească stilul comic din Astă seară dansăm în familie cam aşa: „E un comic mai fin, nu de salon, ci mai degrabă de anticameră,... de covor de iută”...
     La succesul de public al filmului contribuie în mare măsură actorii. În rolul „fluturaşului” care zboară imberb din floare în floare, irezistibil, Dem Rădulescu, este principalul declanşator de râs, apelând la arsenalul procedeelor sale bine verificate, înnoindu-se doar la capitolul „intonaţii”.. Sebastian Papaiani îl secondează, cu bun simţ, cu bun gust, şi fără ostentaţie. Din galeria tipurilor feminine, personajul cel mai nostim este acela al Vasilicăi Tastaman, jucat cu candori de mironosiţă şi cu zâmbet suav. Prezenţe decorative, aşa cum o cereau rolurile, Violeta Andrei, Mariella Petrescu, Tamara Creţulescu, Emilia Dobrin, Margareta Krauss-Silvestrini, şi multe altele încă. Stela Popescu este temperamentală, Ioana Bulcă joacă în prima ei comedie fără a avea un rol prea comic, Draga Olteanu — în rolul văduvei cu noroc la Loto şi la amanţi — face o compozițtie savuroasă doar din trei replici. Tot vreo trei replici are şi Fory Etterle, care desenează nu fără tristeţe — rolul unui soţ senil şi curtenitor... Alte câteva siluete: Nineta Gusti, Nucu Păunescu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Maria Voluntaru. O imagine curată, cu compoziţii plastice bine gândite, care valorifică inspirat peisajele frumoase în care se desfăşoară acţiunea (George Cornea) şi o muzică cu aptitudini de şlagăr (Temistocle Popa, el însuşi „actor” în film) contribuie, realmente, la „priza” mare a filmului. Decorurile opulente ale lui Virgil Moise sunt cel puțin ciudate. Dar Astă seară dansăm în familie este un film care va prinde la anumite categorii de spectatori, în ciuda oricăror observaţii critice. Poate, însă, că Băieşu are dreptate când spune că „cel mai avantajos pentru un autor e să devină celebru în faţa posterităţii, pentru că succesul, din punct de vedere fizic, e obositor...”.