Prima întrebare care mi s-a pus a fost: De ce? Cine mai este interesat să ştie ce gândeau, ce făceau la vremea respectivă cineaştii din România? Răspunsul se află în grila de programe a posturilor de televiziune, unde se regăsesc filmele anilor '60, '70, '80 pentru că fac rating, concurează cu succes alte oferte şi suscită interesul spectatorilor din generaţia secolului XXI!
     „Dacă tu crezi în ideea asta, eu fac desenele pentru fiecare portret cinematografic propun şi o variantă pentru copertă..., s-a oferit un prieten vechi, regizorul de desene animate, Dinu Şerbescu. O carte despre cineaşti fără fotografii, pentru cititorii care vor avea în faţa ochilor, „două variante” ale interviului, una scrisă şi alta ilustrată? O idee cuceritoare! Criticul de film Călin Stănculescu m-a îndemnat: „apucă-te de scris şi, dacă mi le trimiţi pe e-mail, le recitesc promit să scriu prefaţa sau postfaţa!”.
     Scriitoarea Cleopatra Lorinţiu le-a publicat în ziarul la care este redactor-şef, „Zaman”, adică „Timpul”. Am găsit şi reperul comun: percepţia spectatorilor legată de opera cineaştilor noştri nu s-a schimbat în sfertul de secol scurs... Cineastul Cornel Medvedov mi-a pus la dispoziţie toate colecţiile lui de ziare şi reviste, iar eu am selectat o parte din interviurile publicate în revista „Cinema”, în „Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului” sau în „Viaţa Studenţească” şi „Amfiteatru”. Le-am „bătut la computer” cuvânt cu cuvânt, retrăind cu emoţie momentele extraordinare care mi-au dominat existenţa la vremea respectivă.
     Şi aşa s-a născut... o carte de interviuri cu personalităţi despre care critica de specialitate a afirmat de curând că nu erau „glossy", ci doar „profi". Dumneavoastră, cititorii, veţi decide cum erau, dar mai ales cum au rămas în memoria colectivă...
 

 

     Emoţie şi fascinaţie, informaţie şi umor, anecdotă şi fapt divers, toate reprezintă un fericit amalgam conţinut în volumul pe care, chiar acum, îl ţineţi în mână. Şi nu numai. Fiindcă, buna mea colegă de suferinţe în faţa ecranului (mic sau mare, nu contează), doamna Ileana Perneş Dănălache, critic de film, dar şi manager de festivaluri internaţionale, dedicate turismului, ecologiei şi artei, s-a încumetat, cu modestie, să închidă în coperţile unui volum, rodul unei îndelungate prezenţe în presa cinematografică, axat, în cazul de faţă pe dialogul cu maeştrii filmului românesc. Acele nume ale cineaştilor intervievaţi de Ileana D. reprezintă o istorie aproape completă a unei perioade extrem de generoase în opere de referinţă. De la veteranii Jean Georgescu şi Paul Călinescu, la Manole Marcus şi Gheorghe Vitanidis, de la Geo Saizescu şi Andrei Blaier la Sergiu Nicolaescu şi Elisabeta Bostan, fără a-i uita pe genialul Ion Popescu Gopo sau pe iconoclastul Alexandru Tatos, dar şi pe inspiratul creator al Mihaelei, Nell Cobar, autoarea noastră se transformă într-un partener ideal de dialog, care nu propune şueta, dar care urmăreşte ferm şi aplicat să obţină acele informaţii, detalii, fapte şi evenimente, care luminează istoria artei a şaptea în spaţiul românesc. Este interesant faptul că această antologie de dialoguri nu se refuză unui scenarist de calibrul lui Titus Popovici, care a renunţat la faima literaturii pentru film, sau unui cineast atipic precum Constantin Vaeni, autor de marcă, nu rareori controversat, cum îi stă bine valorii. Iubitorii filmului, cinefilii, dar şi abonaţii Cinematecii vor afla multe lucruri nespuse până acum din volumul semnat de Ileana Perneş Dănălache. Cum, cred eu, că, cu modestie, fac parte din acelaşi partid al fanilor de film de calitate, sper să citiţi cu interes, emoţie şi dragoste aceste pagini dedicate în aceiaşi măsură partenerilor de dialog, şi, mai ales, dumneavoastră, care ne citiţi, acum.
 

      Am citit paginile acestei cărţi pe care o ţineţi acum în mâinile dumneavoastră, atunci când ea era încă un serial! Da, am citit-o ca pe un adevărat serial amintindu-mi de vremea copilăriei mele când, la Năsăud, mama primea săptămânal de la o doamnă, fascicole dintr-un roman în serial. Vreau să spun că la vremea anilor '60 romanul acela era de-a dreptul adorat: nu-mi mai amintesc titlul romanului foileton, care călătorea dintr-o casă în alta complet ferfeniţit, semn al supremului succes, poate că nici nu asta contează, ci principiul! Aşteptarea urmării.
     Acum, după 50 de ani, cu toate telenovelele şi serialele care abundă pe toate canalele tv posibile, eu totuşi aşteptam de la o săptămână la alta cu mare curiozitate ce îmi va mai trimite Ileana Dănălache în serialul ei despre cinematografia românească, serial pe care i-am propus să îl publicăm în modesta noastră apariţie jurnalieră, eteroclită ce-i e drept şi susţinută de publicaţia turcească „Zaman”. Paginile din acest jurnal bilunar, dedicate literaturii, artelor, culturii ne dau încă un pic de încredere într-o perioadă a presei de consum şi un fel de solidaritate. Mândria noastră este că apare „pe hârtie”! Pe hârtie de ziar, în condiţii modeste, cu o difuzare insignifiantă la chioşc, mai mult prin abonamente dar... pe hârtie!
     Ceea ce era aproape o banalitate în anii tinereţii noastre, acum devine un lux! Paradoxurile presei. Cu cât e mai perfecţionată, cu atât e mai volatilă...
     N-o să mă las însă pradă nostalgiei căci vreau doar să punctez farmecul şi bucuria pe care lectura acestei cărţi le pot declanşa. Aşadar, număr de număr aproape un an şi jumătate, Ileana Dănălache a fost prezentă în paginile ZAMAN România (în limba română) şi nu o să vă vină să credeţi câtă „lume bună" i-a citit serialul! Şi pe bună dreptate. Interviurile au vână, informaţie, naturaleţe, farmec, întrebările sunt puse cu har şi competenţă de critic de înaltă clasă, de comentator avizat şi pasionat al cinematografiei, descripţiile sunt discrete dar făcute mereu cu bun simt de comentator, cu observaţie de reporter adevărat, evaluările dovedesc cunoaştere şi competenţă. Şi pe urmă în acest serial devenit carte, e o lume, o lume pasionată, de înalt profesionalism, o lume structurată şi nu aleatorie, în care valoarea, competenţa, fair play-ul şi gustul vieţii sunt adunate laolaltă într-o formulă plăcută la lectură, plină de naturaleţe.
Pentru cei care au trăit acele timpuri cinematografice, totul e încărcat de nostalgii plăcute. Pentru cei mai tineri, totul e plin de informaţie interesantă, din belşug. Pentru specialişti, cartea Ilenei Dănălache devine o lucrare de referinţă. Pentru amatorii de film, o sursă de plonjare într-o lume adorată. Căci orice aţi spune, lumea filmului exercită o fascinaţie anume, cu glamour-ul ei, cu tainele ei, chiar cu micile bârfe. Fiecare din noi are preferaţi, are slăbiciuni, toţi suntem sensibili la nume din film: regizori, scenarişti, actori. Ei, făcătorii de filme.
     Şi pe urmă, să poţi citi destăinuirile acestor personalităţi din cinematografia românească este de-a dreptul un privilegiu: Ion Popescu Gopo sau Constantin Vaeni, Elisabeta Bostan sau Sergiu Nicolaescu, Tudor Mărăscu sau Geo Saizescu, întâlnirile cu toate aceste staruri sunt o sărbătoare. Toate aceste destăinuiri conduse cu mână dibace de criticul de film se constituie într-un peisaj al cinematografiei noastre, un peisaj pictat nu doar cu profesionalism ci şi cu suflet.
Pentru publicarea acestui serial şi pentru întreaga ei activitate de critic de film, Ilenei Dănălache i-a fost decernată la Gala aniversară ZAMAN 20 din 2013, plaacheta aniversară ca semn de preţuire. Dar festivităţile, oricât de frumoase ar fi, cu flash-urile, florile, interviurile şi aplauzele lor, trec. Cartea, iată, rămâne.
     Aşadar aceste fascicole luminoase, dialogate, pline de detalii, întrebătoare şi clarificatoare, nostalgice şi prospective, impregnate de sugestii din istoria culturii şi nu odată a literaturii române, pictând o lume, un timp ambiţios, un ideal sau dimpotrivă drumuri întortocheate, accidentate, dificile, adunate laolaltă, alcătuiesc o carte, semn că autoarea a ştiut de la început ce vrea şi ce are de gând să facă. O carte care, aflată în bibliotecă, ne va face cu ochiul s-o re-răsfoim de câte ori ni se va face dor de cineva din această lume fermecată pe care o purtăm în suflet: lumea filmului. Imagine: Nicolae Cara