Aspiratia de a animaţie noastre pare să fi intrat în zodia certitudinilor. După debutul ieşit din comun al lui
Zoltan Szilagyi, un alt nume se afirmă printr-o «opera prima»: Ştefan Anastasiu. Grafician cu certă personalitate, el îşi alege pentru început genul agreat, dar dificil al satirei.
Trei pilule greu de înghiţit este un film ironic şi lucid, abordând critica de moravuri din unghiul unei proaspete viziuni asupra mijloacelor animaţiei. Personajele sale sunt caricaturi groteşti cu contururi mişcatoare, liniile nervoase ce le compun evoluează în spaţiul umorului absurd. Metamorfozele bruşte stau la baza unor gaguri insolite. Schimbarea dimensiunilor eroilor într-un ritm galopant devine principiul creator al metaforei satirice.
Ilustrând tema nervozităţii intolerante şi a violenţei verbale, una din pilule vizualizează dezlănţuirea celor furioşi prin creşterea lor bruscă în raport cu ceilalţi. «Nevricoşii» săi reacţionează în lanţ, contaminându-se unul pe altul, dar într-o ironizată ordine ierarhică. Şeful de birou îl beşteleşte pe subaltern, acesta îşi ceartă nevasta, ea face o salată copilului ce se joacă prin casă, etc. Ideea de evoluţie circulară a prostului obicei este sugerată printr-o insolită imagine de final, în care furiosul şef devine victima dezlănţuirii nervoase a propriului bebeluş, care îl tratează ca pe o neînsemnată jucărie.
Nu numai umorile proaste ale «vieţii de birou» sunt ironizate în film, ci şi câteva obiceiuri supărătoare ale vieţii de familie. Exagerata iubire părintească, ce face din propriul copil un tiran insuportabil, sau inechitabila împărţire a sarcinilor familiale sunt temele celorlalte două pilule satirice, tratate în aceeaşi manieră caricatural-hipertrofică. Efortul personajelor de a se impune unele în faţa celorlalte se traduce şi aici prin creşterea bruscă, prin dimensiunile groteşti căpătate de cei care cred că li se cuvine un rol privilegiat. Portretele exploatează expresivitatea liniei distorsionate, a antifrumosului, fără însă să absolutizeze urâţenia. Lăudabil pentru acest film de debut este dinamismul desenului şi complexitatea mişcărilor lui, atribute primordiale ale animaţiei. Gagurile sale nu poartă amprenta gratuităţii, ci reuşesc să comunice pertinente observaţii morale. Umorul lui nu este amabil şi se întemeiază în general pe dezvăluirea diferenţei între aparenţă şi esenţă.
Adâncind efortul de perfecţionare a dramaturgiei şi intensificând registrul sarcastic, Ştefan Anastasiu poate deveni un autor satiric de mare clasă, impunând stilul său foarte sonal. Şansele sale sunt confirmate de insolitul universului plastic şi de prospeţimea viziunii sale ironice.
