REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Filme româneşti la Alter-Native 22


Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native (5-9 noiembrie) de la Târgu Mureş are un program special cu patru lungmetraje româneşti.

Q.E.D., în regia lui Andrei Gruzsniczki, care a avut premiera de curând, are deja Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, a intrat în selecţia festivalurilor de la New York, Göteborg, Vilnius şi Karlovy Vary, a câştigat Premiul pentru scenografie la Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden – goEAST şi Marele Premiu Golden Taiga la International Debut Film Festival din în oraşul Khanty-Mansiisk din Siberia. În luna decembrie, Q.E.D. va fi proiectat la Making Waves – New Romanian Cinema de la New York. Q.E.D. este primul film românesc alb-negru, de la Moromeţii (regia Stere Gulea) încoace, adică din anul 1988. Ambele filme au acelaşi director de imagine – Vivi Drăgan Vasile
Un alt film românesc prezent la Alter-Native 22 este Roxanne, regizat de Valentin Hotea. Debutul în lungmetraj al regizorului a fost selectat, în 2013, în secţiunea competiţională “Cineasti del presente” a Festivalului de Film de la Locarno, unde a avut şi premiera internaţională. 
În programul festivalului a fost inclus şi Canalul, film de televiziune regizat de Cornel Mihalache pentru TVR, după o piesă de teatru scrisă de Kincses Elemér, care a primit Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2001. 
Un alt film românesc prezent la Alter-Native 22 este Kyra Kyralina, o adaptare a romanului scris de Panait Istrati, regizat de Dan Piţa. Povestea Kirei Kiralina are o aură orientală, ca din 1001 nopţi, fiind vorba de destinul tragic al unei frumoase şi misterioase femei. 
Partenerii Festivalului Alter-Native 22 sunt Consiliul Judeţean Mureş, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Institutul Balassi - Centrul Cultural al Repubicii Ungare la Bucureşti, Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Ministerul Culturii, Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Tg. Mureş, Fondul Bethlen Gábor, Fundaţia Communitas. 
Detalii: www.madisz.ro

Cuvinte cheie: alter native 22, canalul tvr, festivalul international de film de scurtmetraj alternative 22, filme romanesti, kyra kyralina, qed, roxanne valentin hotea

Opinii: