REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

“Kyra Kyralina”, din 5 septembrie în cinematografe


     Castel Film lansează vineri, 5 septembrie, cea mai recentă ecranizare a nuvelei lui Panait Istrati, Kyra Kyralina.

 

     Kyra Kyralina va rula în peste 35 de cinematografe din 21 de orașe: București, Cluj, Ploiești, Brăila, Constanța, Brașov, Tulcea, Arad, Oradea, Craiova, Tg Jiu, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Mediaș, Vaslui, Pitești, Satu Mare, Tg Mureș, Piatra Neamț și Iași.
     În primul week-end, Kyra Kyralina va avea proiecții speciale în cadrul Festivalului Filmul de Piatra de la Piatra Neamț, sâmbătă 6 septembrie la ora 21:30 (la Cinema Dacia) dar și la Odobești (Casa de Cultură - vineri, sâmbătă și duminică, ora 16:00), Adjud (Casa de Cultură - vineri, ora 19:30) și Focșani (Ansamblul Folcloric Țara Vrancei - fostul Cinema Balada - sâmbătă și duminică, ora 19:00) 


     

     Filmul, în regia lui Dan Pița, spune povestea unei frumoase și misterioase femei care, alături de mama ei, ajunge să își vândă farmecele bărbaților. Ecranizarea, care are o aură orientală, aduce pe marile ecrane atmosfera magică întâlnită în 1001 nopți.  Din distribuție fac parte: Iulia Cirstea, Iulia Dumitru, Ștefan Iancu, Corneliu Ulici, Florin Zamfirescu,Mircea Rusu, Andrei Runcanu, Ovidiu Niculescu. Imaginea este realizată de Dan Alexandru, muzica Adrian Enescu, iar costumele sunt semnate de Oana Păunescu.
 
     Kyra Kyralina este o producție Castel Film, producător Vlad Păunescu, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Societății Române de Televiziune, cu participarea  BV McCann Erickson.
Filmul este distribuit de Castel Film.


Cuvinte cheie: castel film, corneliu ulici, dan pita, film romanesc, iulia dumitru, kyra kyralina, oana paunescu, premiera

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu