Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Film 4 Fun Sinaia 2019


     A XI-a ediție a festivalului de film de comedie a adus un pas necesar, competiția internațională de scurtmetraj. După zece ediții de festival mic, dar cu succes la public și mulți prieteni cineaști, Film 4 Fun are o creștere naturală, cu juriu alcătuit dintr-un croat - regizorul Stanislav Tomić, un maghiar – scenaristul Balázs Lovas și un român – criticul de film Mihai Fulger, cu 25 de scurtmetraje de comedie selectate din toată lumea, cu proiecții în frumoasa sală a Cazinoului din Sinaia. Chiar dacă nu are ambiții de mare eveniment festivalier, directoarea Laura Georgescu Baron știe să creeze o atmosferă prietenoasă pentru invitați și public. Printre prietenii festivalului se numără Gheorghe Visu și Florin Zamfirescu, dar și Vlad Oprea, primarului orașului Sinaia.
     Film 4 Fun este organizat de Asociația CineRemember și Primăria Sinaia și mulți spectatori au mărturisit că-și programează vacanța în perioada festivalului. În acest an, programul s-a desfășurat la Cazinou, dar și la Cinema Carpați, Centrul Cultural ”Carmen Sylva” și foișorul din Parcul Ghica, unde au loc, de obicei, concursurile pentru copii și un atelier de benzi desenate, susţinut de artistul Mihai Ionuţ Grăjdeanu.
     Proiectat în afara competiției și în prezența regizorului, documentarul Fără titlu, realizat de Horea Lapteș, a fost încă un moment dedicat lui Lucian Pintilie, pentru că este un making of filmat în 1980, pe platoul de la De ce trag clopotele, Mitică? La discuția cu publicul, moderată de Irina Margareta Nistor, au venit Horea Lapteș și Florin Zamfirescu, care a avut rolul Catindatului în filmul lui Pintilie.
     Inedit a fost și masterclassul criticului rus Evgheni Maisel, care a vorbit despre  tendinţele actuale ale cinematografului experimental din Rusia.
     Tot în afara competiție, au fost proiectate comedii româneşti: Pup-o, mă!, în prezenţa regizoarei Camelia Popa şi a actorului-producător Alin Panc, Minte-mă frumos, de Iura Luncaşu, Sunt o babă comunistă, de Stere Gulea, Străjerii, produs de Liviu Mărghidan, dar și documentarul Oamenii Dreptăţii, de Monica Lăzurean-Gorgan.
     Spectacolul de teatru din acest an a fost „Buzunarul cu pâine“, după Matei Vişniec, în regia actorului Alex Bogdan (”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”), cu Alex Nagy (Perfect sănătos) şi Ştefan Pavel.
     Surprizele ediției au fost spectacolul de street dance al grupului Midnight Pearls, un concert al trupei rock D-L Goe, cu versuri inspirate de opera lui IL Caragiale, precum şi o expoziţie cu fotografii din arhiva actorilor-invitaţi Ion Dichiseanu şi Florin Zamfirescu, care, conform tradiției, a fost amenajată în foaierul Cazinoului.
     Competiția a adus și recompense pentru cele mai bune scurtmetraje de comedie. Trofeul pentru Cel mai bun film i-a revenit scurtmetrajului Făcut public / Made Public, 2019, regizat de cineasta independentă americană Foster Wilson. 
     Premiul pentru Cel mai bun regizor a ajuns la românul Ionuţ Gaga, pentru Farul (2017), cu Andi Vasluianu și Adrian Titieni.
     Al treilea premiu acordat de juriu, pentru Cel mai bun scenariu, a fost obţinut de cineastul rus Alexander Harlamov, scenaristul şi regizorul filmului O zgârietură într-un cozonac / A Scratch on a Sponge Cake, 2019.
     Premiul Publicului, stabilit prin votul spectatorilor, i-a revenit unui alt film românesc, Turnul din Pisa (2019), regizat de Bogdan Ilieşiu, după scenariul lui Ionuţ Gaga, premiat și pentru regia scurtmetrajului Farul.
     Trofeul Film 4 Fun, acordat în fiecare an unui actor român important, care a interpretat de-a lungul carierei şi roluri comice memorabile, i-a fost înmânat lui Ion Dichiseanu. El a fost precedat de Stela Popescu, Draga Olteanu-Matei, Rodica Popescu-Bitănescu, Gheorghe Visu, Coca Bloos şi Radu Gabriel. Ion Dichiseanu are o apariție şi în recentul documentar Arhitectura României Mari, regizat de Cristian Radu Nema, film prezentat, în onoarea actorului, în deschiderea ediţiei.
Imagine: Radu Criatian Nema
Montaj: Radu Cristian Nema, Anca Ioana Munteanu




 
(9.08.2019)

Tags: asociatia cineremember, festival de film de comedie film 4 fun, film 4 fun sinaia 2019, ion dichiseanu, laura georgescu baron, primaria sinaia

Comments: