Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Cu mâinile curate și „Darclée”, proiectate la Centenarul Filmului Românesc


     Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge pe 16 noiembrie 2019 la Ruginoasa, județul Iași. Filmele selectate vor fi văzute la Palatul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa.
     În Sala de Conferințe a Palatului Memorial vor fi proiectate două filme românești, astfel că, episoadele 92 și 93 completează harta cinematografică a celor #100filme.
     „Caravana noastră ajunge nu departe de Iași, într-un loc încărcat de istorie, foarte ofertant pentru turiști și pentru promovarea zonelor din jurul Iașului. Ceea ce ne-am pus în plan încă de la debutul proiectului a fost să și promovăm locurile demne de vizitat, să ne întâlnim cu publicul acolo unde filmul ajunge mai rar sau foarte rar, mai ales pe marele ecran. Unele proiecții sunt realizate în afara unei săli de cinema, dar aparatura ne permite să avem o caravană în care să se audă și să se vadă bine, deci ne vedem la filme la Ruginoasa”, spune Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.
     La Ruginoasa vor rula două filme românești: Cu mâinile curate (regia Sergiu Nicolaescu; sâmbătă, 16 noiembrie, ora 14.00) și Darclée (regia Mihai Iacob; sâmbătă, 16 noiembrie, ora 16.00).
     Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
     Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei comunei Ruginoasa, Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și al Centrului Cultural Ruginoasa.
     Detalii: www.100filme.ro
(14.11.2019)

Tags: andrei giurgia, centenarul filmului romanesc, comuna ruginoasa, cu mainile curate film, darclee film

Comments: