Pornind pe urmele unui reportaj cinematografic mai vechi (
Ritm şi construcţie) regizorul
Erich Nussbaum a înregistrat salturile uriaşe, petrecute în colţurile de ţară pe care pelicula le înregistrase altădată. Regizorul ne înfătişează, rând pe rând, imagini ale noilor construcţii, alternând cu imagini ale vechiului film. Regizorul este cunoscut ca un cineast sobru, fin, reţinut, fără predispoziţie la exteriorizări zgomotoase. De astă dată sobrietatea trece în monotonie, iar tonul reţinut creează un limbaj rece. E adevărat că documentarul conţine un material interesant, dar materialul nu depăşeşte nivelul unei însumări de date. El informează nu emoţionează. O succesiune de fotografii comentate şi însoţite de cifre ar fi avut aproape aceeaşi putere de informare. Filmul, pentru a se justifica, poate şi trebuie să aducă ceva în plus. Şi acest ceva, ar fi fost aici tocmai sentimentul regizorului, ca om care a descoperit el însuşi cum obiectul preocupărilor sale s-a transformat surprinzător, senzaţia schimbărilor uluitor de rapide, a trecerii permanente a prezentului în trecut şi a viitorului în prezent.
Lipsind acest lucru simplitatea devine simplism, iar filmul declarativ şi exterior. De altfel, regizorul a simţit acest lucru, comentarlul filmului constituind evident reflecţii ale sale asupra oamenilor si locurilor. Autentic adecvat ca text tocmai prin detaliile subiective, el pierde prin recitarea distantă şi rece. Comentariul regizorului privindu-şi imaginile vechiului film, comentariu făcut pe un ton intim şi nu cu tonul oficial al comentatorulul „de profesie”, ar fi fost mai potrivit. De altfel, ori de câte ori regizorul se dezbară de această rigiditate pur informativă, există în film momente de emoţie autentică, realizându-se imagini pline de căldură şl poezie, ca de pildă imaginile filmate la Orşova şi Ada-Kaleh.
Fiecare detaliu filmat aici precum şi montajul care sugerează invadarea treptată a acestei lumi care mai păstrează încă în ea istoria, agitaţia premergătoare unei mari epopei omeneşti, fac din această secvenţă despre oamenii şi locurile ce vor fi inundate de apele imensului lac de acumulare de la Porţile de Fier, un document într-adevăr valoros.
Dar filmul în întregul său nu este la înălţimea acestei secvenţe şi din nou trebuie să încheiem pe un ton de regret.
