Deşi sub un titlu cu totul neinspirat, Iancu Moscu reeditează tentativa din
Student la laşi, de data aceasta aplicând-o Ia medii diferite, în trei-patru localităţi din ţară. Talentul reporterului nu se desminte şi nici cel al eseistului. În episodul din satul sucevean, unde cineastul descinde mergând pe urmele unei scrisori publicate în revista „Cinema”, elementele de ciné-vérité sunt dublate de trimiteri, la propriu sau parodice, spre lumea western-ului. Imaginile autohtone prezente se combină contrapunctic cu inserturi din filme cu cow-boys, iar comentariul surprins pe viu al bucovineniior ia act de intenţia regizorului, încearcă comparaţii, fixează opţiuni. Merită să reţinem această încercare literar-cinematografică de a evada din domeniul reportajului de observaţie strictă, de a căuta, vizual şi ideatic, corespondenţe tipologice, spaţiale şi istorice de anvergură universală: construirea de obiective industriale în locuri pustii, apariţia unor noi centre umane de civilizaţie justIfică comparaţia cu marea epopee a cuceririi vestului. Interesant ar fi fost ca regizorul să fi insistat asupra acestei intuiţii şi acestui procedeu, să fi transformat episodul într-un film întreg. Atunci am fi asistat, poate, la o Iovitură de maestru. Autorul trece însă, expeditiv, la alţi eroi, în alte locuri, la laşi, undeva în Oltenia şi la Cluj. Aici reporterul renunţă însă la eseistică, rămânând la ciné-vérité-ul de primă instanţă. El face şi acum un reportaj sensibil, sigur în selecţii şi în gustul său, interesant prin tipologii şi surprinzător în întrebări („Ce procentaj de bărboşi aveţi în facultate?”) Reportajul său se bizuie constant pe o simpatie inteligentă faţă de „subiecţi”, dar uneori simpatia îl copleşeşte şi, fascinat de farmecul întâlnit, pierde cu ingenuitate simţul proporţiilor şi al interesului real (vezi prelungita şedere în compania elevei din laşi; on revient toujours...)
