Ciulinii Bărăganului (programat duminică, în retrospectiva tv. „Ecranizări după opere literare româneşti”), îşi arată vârsta; cei douăzeci şi trei de ani, care s-au scurs de la premieră, au lăsat urme adânci — şi nu numai pentru că, datorită uzurii peliculei, strălucirea imaginilor s-a stins, iar în banda sonoră, de asemenea îmbătrânită, glasuirile de odinioară, răsună distorsionat. Dincolo de fireştile „riduri” tehnice, apar însă, mai evidente ca oricând, stângăciile iniţiale, de construcţie, ale filmului propriu-zis. Cineaştii, regizorul Louis Daquin, alături de co-scenariştii Antoine Tudal şi Alexandru Struţeanu, recompun corect, în ritmuri domoale, câteva din portretele create de Panait Istrati, dar prin reordonarea — exterior dramatică — a povestirii, modifică echilibrul nuanţelor şi al accentelor originare, îl simplifică şi explicitează neîncetat. Doar cadrele — în care „crivăţul galopează în împărăţia ciulinilor, frământă cerul şi pământul, amestecă norii cu pulberea” — sau bocetul Mariei Tănase aparţin cu adevărat universului romanului. Cărţile lui Panait Istrati cheamă în continuare însă, cu fascinantă putere, viitoarele lecturi cinematografice, autenticele şi profundele translări vizuale ale lumii trăite şi imaginate de scriitor.
