Generozitate pentru debutanți

     Cu bucurie şi generozitate se cuvine a fi întâmpinat fiecare debutant în cinematografie și, în special, în filmul nostru de ficțiune, apărând destul de rar nume noi şi, mai ales, talente noi. Cordialul salut datorat celor aflați la început de drum îşi păstrează totuşi oportunitatea mai mult la nivel, teoretic, împrejurările concrete reducând şansele de exteriorizare a înțelegătoarei receptivități critice. (Astfel, de pildă, grupajul de schițe cinematografice De patru ori start, fiind difuzat anul trecut, după ce regizorii Cornel Diaconu, Dan Marcoci și Constantin Păun se înfățişaseră spectatorilor cu lungmetraje independente, protocolul încurajării părea înutil, rămânând de semnalat doar opțiunea repertorială a lui Dumitru Dinulescu, cel care încerca să transcrie în imagini — după un scenariu de Ion Coja — Întâlnirea din pământuri și alte câteva motive din proza lui Marin Preda). Și recent lansatul Vară scurtă, reunind tot patru opere prime, opreşte manifestarea deplină a programaticului entuziasm. Căci despre Wilhelm Windhab, la ora turnării scurtmetrajului O bucată de pâine (scenariul Francisc Munteanu), nu se poate spune decât că-şi confirrnă îndelungatul statut de regizor secund — dincolo de acuratețea efortului interpretativ al lui Ovidiu Moldovan, mai fiind de menționat doar câteva „capete de expresie" din figurația ultimelor cadre. La Ovidiu Drăgănescu (absolvent I.A.T.C., în anul 1978) demnă de apreciat este evidenta aspirație de decantare meditativă a concentratului dialog scris de Nicolae Țic, înfruntarea celor doi interesanți protagonişti întruchipați de Vasile Muraru şi Victor Rebengiuc impunându-se ca o demonstrație a capacităţii tânărului cineast de a crea un univers esențializat, însă saturat, ba chiar supralicitat metaforic. În schimb, Dan Stoica (promoția 1975) încearcă să-şi reliefeze echilibrul şi adecvarea gândului, supunându-se subiectului abordat, construind parcimonios şi cuminte schița Întârzierea.

     Cu toate că fiecare miniatură cinematografică are un story autonom, alăturarea lor într-o unică proiecție ținând de un simplu hazard, întregul film împrumută titlul celui de-al patrulea scheci realizat de Tereza Barta. Gestul de prețuire — venit astfel din partea producătorilor, înșişi — e consonant cu recunoașterea de către colegi prin nu demult decernatul Premiu A.C.I.N. a peliculei Vară scurtă. Întâiul pas în filmul de ficțiune al unei autoare afirmate repede (după terminarea Facultății, în 1977) în cadrul Studioului „Alexandru Sahia”, poartă semnul vocației inițiale. Succinta povestire, cu modernă cursivitate compusă (scenariul îi aparține tot unui tânăr: operatorul Andrei Zincă), se ramifică în prelungirea unui fapt divers; întâmplarea dramatică se reconstituie treptat, respectând legile suspansului interior și ale psihologiilor individuale. Fragmentarele confesiuni sunt rostite la fel de trudnic de martorii, cu toții doritori, fie să ascundă, fie să uite indiferența, culpabila lor grabă dintr-o zi toridă, în care n-au fost în stare sau nici măcar nu au încercat să răspundă unui strigăt de ajutor. Incisiva dezbatere despre necesara asumare a responsabilității implicată gesturilor celor mai neînsemnate, ca şi pledoaria pentru căldura şi probitatea omenească se țese subtil, fără inhibiții explicative. Comentariul polemic este organic integrat mobilei derulări în spatiu și timp, a acțiunii, un prezent imediat armonizând ecourile încă neconsumate ale unui trecut apropiat („ancheta” de reconstituire a situației limită se desfășoară în vreme ce bunul prieten se află încă în spital). Iar notațiile de atmosferă (precise şi policrome reverberații contrastante dobândind rând pe rând replicile la o margine de şosea, într-o moară, într-o gospodărie țărănească sau într-un bar de zi) alternează cu portretele în aqua-forte. Remarcabilă este ştiinta alcătuirii distribuției şi impresionantă este puterea regizoarei de a face să comunice, la intensitatea cerută de partiturile încredințate, pe experimentații actori Ion Fiscuteanu, Valentin Uritescu, Radu Panamarenco, ori Rada Istrate, cu actorii-studenți George Alexandru și îndeosebi Doru Bandol.