Cu figura lui colțuroasă și brăzdată prematur, cu trupul numai fibră, cu părul lui negru-pana-corbului și mai lung decât permiteau canoanele vremii, cu vocea lui baritonală,
Gheorghe Visu a devenit unul dintre interpreții ideali pentru tinerii nonconfromiști pe care filmele anilor '70 și începutul aniulor '80 i-au impus în cinematograful românesc. „Rivalii” lui în aceeași categorie se numeau Dan Nuțu și Claudiu Bleonț. Dar eroii lui erau mai duri, mai dornici de aventură, mai greu de stăpânit. Nu întâmplător Mihu din
Mireasa din tren (primul rol important din filmografia sa) alerga cu motocicleta pe zidul morții. Iar Sarcă din
Să mori rănit din dragoste de viață era circarul care seară de seară își risca viața făcând salturi mortale.
De la această primă imagine și până la polițistul obosit și straniu din
Câini se așterne o cale lungă presărată de succese teatrale și cinematografice. Recenta ediție a TIFF-ului a reușit să pună cele două ipostaze față în față, realizând un arc peste timp care evidențiază famercul și misterul actorului.
