REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Dincolo de stereotipia epitetelor


     Cronica imaginii la „Înghiţitorul de săbii
     Ne-am obişnuit să caracterizăm imaginea unui film prin intermediul unor epitete — fru­moasă-urâtă, funcţională-nefuncţională, adec­vată-neadecvată, şocantă-neutră — care ade­seori se dovedesc a fi prea sărace, prea su­perficiale, prea stereotipe, prea generale.
     lată un caz concret. Imaginea lui Vasile Vivi Drăgan la Înghiţitorul de săbii de Alexa Visarion e fără îndoială frumoasă, funcţio­nală, adecvată şi şocantă. Frumoasă prin compoziţiile ei picturale, prin rafinamentul gamei cromatice, prin încadraturile ei clasice. Adecvată prin încrâncenarea conţinută care rezultă din desenul linilor şi din alternanţa culorilor şi care rimează perfect cu tensiunea şi cu duritatea acestui film, aflat permanent la limita suportabilităţii. Funcţională prin con­creteţea detaliilor (noroiul clisos, apa tulbure, pereţii coşcoviţi, câmpul bălţit, etc.) care punctează dezolarea unui univers unde oa­menii adevăraţi sunt nişte epave, iar neoame­nii sunt cei mai vitali. Şocantă prin alternanţa luminii difuze şi obosite din exterioare cu lu­mină concentrată şi agresivă din interioare, prin iruperea unor pete de culoare care iz­besc privirea nu datorită violenţei cromatice, ci datorită contrastului faţă de cadrul prece­dent (cearceaful alb, umflat de vânt, ca pre­faţă la secvenţa inaugurării statuii sau silueta albă a acrobatului pe fundalul cerului negru).
     Şi totuşi, atât nu e de ajuns. Pentru că ar însemna să trecem cu vederea imaginile-sim­bol: femeia îndoliată ca o imensă pasăre a în­tunericului îi dă târcoale circarului care se mai încăpăţânează să păstreze în preajmă doi porumbei albi, însemnele gloriei apuse şi ale vieţii sfârşite. Sau pe cele metaforice: eroul orb, după ce a aşteptat zadarnic momentul festiv în faţa unor scaune goale, este izgonit în oficiul unde zac îngrămădite aceleaşi scaune, acum nefolositoare.
     Ar mai însemna să nu observăm predilecţia autorilor pentru compartimentarea spaţiului. Există mai multe momente în care căruţa cu coviltir a lui Gherlaş sau puntea unui vas, plasate în mijlocul cadrului, împart spaţiul în trei zone distincte (exterior — interior — exterior), creând, pe lângă o intere­santă succesiune de lumina-întuneric-lumină, o senzaţie pregnantă de izolare, izolarea unor fiinţe sortite să fie solitare într-o lume care nu le înţelege şi le sufocă.
     Ar mai însemna, în sfârşit, să nu remarcăm perfecta colaborare dintre un regizor cu un deosebit simţ plastic şi o nemărginită încre­dere în puterea de expresie a imaginii (al că­rui prim film — Înainte de tăcerea obţi­nut un premiu internaţional pentru imagine) şi un operator care şi-a dat aici adevărata măsură a capacităţilor sale.
(Cinema nr. 4, aprilie 1982)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexa visarion, cristina corciovescu, cronica imaginii, inghititorul de sabii film, vivi dragan vasile

Opinii: