REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

“Lumea lui Geo Saizescu”: „Fereşte-te de omul care nu ştie să râdă”


     Lumea lui Geo Saizescu este un film de familie. În diferite accepţiuni.
     În primul rând, familia Saizeştilor, un patronim care – după cum afirmă Cătălin, fiul lui Geo – le aparţine doar lor şi pe care nepoţelul  Matei este menit să-l ducă mai departe. Apoi familia mare a oltenilor. Pentru Geo Saizescu, aşa cum explică în film criticul Călin Căliman, „Oltenia-mumă n-a fost o metaforă, ci o realitate; din tabloul său de suflet nu pot să lipsească Prisăceaua lui natală, ochii lui Ţuculescu, Odihna la câmp a lui Corneliu Baba, Cuvintele potrivite ale lui Arghezi, bujorii de Pleniţa, cibernetica lui Odobleja, invenţiile lui Coandă sau Nişte ţărani ai lui Săraru”. Iar scriitorul Dumitru Radu Popescu, scenarist la patru dintre filmele sale, confirmă: „Spre mine l-a atras faptul că sunt din Mehedinţi. Pentru Geo, cine era oltean era atins de cele mai celeste lumini”. Şi, nu în ultimul rând, familia lui cinematografică formată din actorii şi scenariştii cu care îi plăcea să lucreze. Unii dintre ei nu mai sunt. Ceilalţi apar în film ca martori ai unei cariere ce a durat mai bine de o jumătate de secol. Sunt emoţionante deopotrivă evocările lor precum şi această confruntare a trecutului cu prezentul, tinereţea lor de ieri imortalizată în filmele lui Geo Saizescu faţă în faţă cu senectutea lor de azi când au acceptat să apară într-un documentar despre Geo Saizescu.
     Documentarul conceput şi realizat de către Dan Doroftei, în triplă postură de scenarist, regizor şi monteur, urmeză calea clasică a alternanţei între fragmente de film şi frânturi de interviu. Mai neobişnuită este inserarea pe ecran negru a unor crâmpeie audio din cursurile profesorului Geo Saizescu în faţa studenţilor săi de la universitatea Hyperion. În discursul filmic rolul lor este de a crea o cezură între filmele evocate în ordine cronologică. Astfel Doroftei încearcă să exploateze cât mai mult materialul avut la dispoziţie pentru a obţine un portret cât mai complex al celui pe care acest film doreşte să-l omagieze. N-ar fi stricat ceva mai multă coerenţă în alipirea fragmentelor de film (impecabile din punct de vedere tehnic) cu cele de interviu, pentru că uneori această succesiune pare făcută la întâmplare sau mai degrabă după principiul „Nu se prea potriveşte, dar n-am avut altceva mai bun”. Carenţele de structură sunt tot mai evidente spre sfârşitul filmului. După epuizarea operelor de referinţă din filmografia Maestrului începe un galop necronologic printre celelalte filme semnate de el fie ele ficţiune sau documentar. Poate ar fi fost mai bine ca filmul să se concentreze pe comedii (de altfel nu se pomeneşte nimic despre La porţile pământului, unul dintre filmele de început care nu e o comedie) şi să se păstreze totul sub semnul acelui motto pus în replică la un proverb oltenesc şi semnat de Geo Saizescu: „Fereşte-te de omul care nu ştie să râdă”.

Cuvinte cheie: catalin saizescu, cristina corciovescu, dan doroftei, documentare romanesti, lumea lui geo saizescu

Opinii: