Au mai rămas câteva zile. Paşii târzii se înşiră egal, cotrobăind nopţile astea de primavară prin toate ungherele. Măsoară. Recapitulează. Am senzaţia că fiecare din noi a împrumutat o mânecă din smokingul bunicului care-şi sărbătoreşte nunta de aur. Dar înainte de şampanie, flori, lacrimi de bucurie, sunt paşii aceia însinguraţi care recapitulează într-o noapte de primăvară momentele de cumpănă, de bucurie, de exaltare, de victorie, de durere, de muncă, de adevăr, de dragoste.
Toţi membrii Familiei s-au gândit din vreme. Nepoţii mai ales. S-au pregătit daruri. S-au spălat perdelele şi duşumeaua. S-au umplut toate vasele cu flori roşii. Ochii noştri sclipesc. Un pahar de cristal e şters cu o cârpă moale, ca să nu rămână pe buzele lui ca firul de iarbă nicio scamă şi vinul să capete culoarea sărbătorii pentru care este chemat să curgă.
Nu mai ştiu dacă Ziua Aceasta este mai sărbătoare decât celelalte sute de zile care au pregătit-o dar trebuie încercuită cu roşu pentru că le adună pe toate celelalte, le amestecă, le topeşte şi le toarnă în tipare de aur.
Zilei Acesteia şi sutelor care vor veni, întreaga noastră capacitate de muncă şi creaţie. Dragostea noastră. Încrederea. Minţile şi umerii noştri.
Degetele noastre pe un pahar de cristal închinat în cinstea Nunţii de Aur. La mulţi ani!
