REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival s-a încheiat


     Duminică, 28 august, în Portul Cultural Cetate, s-a încheiat cea de-a șaptea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, unicul festival de film balcanic din România, a cărui temă anul acesta a fost „Povești urbane din Balcani”.
     De-a lungul celor 8 zile de festival au avut loc proiecții de film, demonstrații culinare, concerte și workshop-uri. Peste 70 de invitați, cineaști din balcani, critici de film și specialiști în film de la mai multe universități europene au fost prezenți la această ediție a festivalului, atât la proiecțiile din Craiova, cât și la cele din Portul Cultural Cetate.
     Anul acesta, festivalul a găzduit și 4 tineri regizori din Grecia (Neritan Zinxhiria), Macedonia (Lidija Mojsovska), Muntenegru (Ivan Bakrač) și România (Raluca Răcean Gorgos), care au realizat câte un scurtmetraj în care au surprins atmosfera din Portul Cultural Cetate.
     Colaborarea Divan Film Festival cu Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis a adus la această ediție, în Portul Cultural Cetate, 24 de liceeni din  trupa Atelierul de Teatru, care au participat la ateliere coordonate de actorii Liviu Romanescu și Denisa Nicolau.
     Detalii: Divanfilmfestival.ro // Facebook
(29.08.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: divan film festival 2016, festival de film balcanic, marian tutui

Opinii: