REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



26 de scurtmetraje balcanice în programul Divan Film Festival


     Divan Film Festival, singurul festival dedicat filmelor și artei culinare balcanice, a ajuns la cea de-a șaptea ediție, care va începe sâmbătă, 20 august, la Craiova, după care, de luni, 22 august, festivalul va continua în Portul Cultural Cetate din județul Dolj, până duminică, 28 august.
     Din programul festivalului, a cărui temă este anul acesta „Povești urbane din Balcani”, fac parte 10 filme de lungmetraj, 26 de scurtmetraje balcanice și 3 filme de mediumetraj (Marilena de la P7, Ecaterina Teodoroiu și București).
     În secțiunea de scurtmetraje se regăsesc filme de ieri și de azi, românești sau străine, ca: O noapte în Tokoriki (regia Roxana Stroe, 2016), recent premiat la Berlin 2016 și TIFF, un film despre aniversarea unei adolescente într-o discotecă rurală pe ritmuri nouăzeciste, Oase pentru Otto (regia Matei-Lucaci Grunberg, 2016), o comedie amară amplasată noaptea, la marginea civilizației, unde două prostituate diferite visează cu ochii deschiși, De Sfeștanie (regia Tudor Botezatu, 2015), un film cinic și plin de umor despre relațiile de cuplu moderne, Fiți fericiți! E un ordin (regia Sinan Çetin, 2008), o parodie plină de umor despre clasa politică din Turcia, sau Gogulică Cheferist (regia Cornel Dumitrescu, 1929), un șomer ale cărui peripeții îl transformă într-un Charlot bucureștean. Începând cu această ediție, echipei Divan Film Festival i s-a alăturat și selecționerul italian Massimiliano Narduli, care, împreună cu directorul artistic al festivalului, Marian Țuțui, a realizat programul de scurtmetraje.
     Ca în fiecare an, la Divan Film Festival vor avea loc și concerte. De data aceasta, sâmbătă, 20 august, la Craiova, în Centrul Vechi, va concerta Maria Răducanu, una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar luni, 22 august, în Portul Cultural Cetate va urca pe scenă cunoscutul țambalist Marius Mihalache.
     Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va fi prezentată de actrița de teatru Aida Economu, împreună Adrian Teleșpan, fost producător TV și autor al romanului „Cimitirul”.
     Detalii: Divanfilmfestival.ro // Facebook
 

 
(16.08.2016)

Cuvinte cheie: divan film festival 2016, festival de film balcanic, scurtmetraje balcanice, scurtmetraje romanesti

Opinii: