Familia, personaj principal al filmelor noastre
Avionul începe să tune și se desprinde șuierând de pistă, împins de jeturile de foc, spre înălțimi. Aeroportul rămâne în urmă, oază a civilizației moderne, clipind des din ochii aprinși ai miilor de reflectoare. Un ultim tur și, punct terminus: București. Mulțumim în gând gazdelor pentru amabilitatea cu care am fost primiți și, așezați în fotoliile odihnitoare, ne sedimentăm impresiile. Moscova sau Paris, Budapesta sau Sofia, însorită Anatolie, Belgrad sau Viena — străinătatea te atrage, te interesează; vezi lucruri noi, cutreieri muzee, cunoști oameni, obiceiuri, realizezi comparații. Oricât ai fi însă de prins, oricâte ai vedea, oricât de frumoase au fost locurile pe unde te-au purtat pașii, seara cazi într-o stare de nostalgie, te cuprinde dorul de „acasă”, legătura ta cu cei dragi rămânând, întotdeauna, pe prim plan. De-acolo, „de acasă” pornesc visele, sentimentele, nădejdile noastre, bucuriile, tot ce poate da contur ființei umane.
De departe, dintre străini, simt că acasă este locul spre care tânjește întreaga mea ființă și unde doresc, din toată inima, să mă-ntorc, și de cum am pășit pragul țării — pentru ca hotarul de țară trece prin inimi — acolo, la mii de metri înălțime, tresare în mine ceva intim și măreț, mândria că aici am un loc care se cheamă „al nostru”, „al meu și-al familiei mele” — un loc unde soarele este „cel mai luminos”, atmosfera „cea mai caldă”, poartă „cea mai primitoare”. Adică, „acasă”, când ne adunăm seara după truda zilei, depănăm cele mai frumoase gânduri, se fac planuri pentru ziua de mâine, se descurcă treburile încâlcite de peste zi.
„Acasă” spațiul nostru de suflet, suprema iubire, matca fabuloasă în care ne regăsim, liniștea, împlinirea care rodește în noi o puternică stare de emulație și efervescență, un impetuos elan, implicare la trăirea de spirit a cetății; „acasă” leagăn și statornicie, reazim la greu, rampă de lansare a celor mai îndrăznețe gânduri, certitudinea devenirii și împlinirii viitoare.
„Acasă” — masa întinsă, spațiul străbătut de fiorul sincerității, de căldură iradiantă a simțirii, izvor de impulsuri, de avânturi, atelier în care se forțează la cele mai înalte temperaturi, vorbe tandre, calde, iubiri nepieritoare, convingeri înalte, expresia cea mai completă a năzuinței basmelor noastre „Tinerețe fără bătrânețe, viața fără de moarte”.
„Acasă” — columna nesfârșită a dragostei de țara, veșnice!
Toate aceste simțăminte — și încă multe altele greu de exprimat în cuvinte — am cercat să le sugerez în câteva din personajele interpretate de mine în filme ca
Acasă în regia lui
Constantin Vaeni (— femeia așteptând cu speranță întoarcerea celui drag) sau fata de la țară din
Încrederea — regia:
Tudor Mărăscu — rătăcită o vreme la oraș, cu nostalgia unui cămin unei familii pe care nu mai are norocul s-o întemeieze. Ambele erau personaje episodice, dar în ele am încercat să concentrez din priviri, mici gesturi, acest dor de vatră. De familie. De viață.
