REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Peste 70 de documentare înscrise la Docuart Fest 2016


     Înscrierile pentru București Docuart Fest au luat sfârșit. Cu peste 70 de documentare în faza de preselecție, realizate în perioada 2015–2016, Docuart Fest anunță pentru această toamnă 6 zile de diversitate cinematografică în perioada 27 septembrie–2 octombrie.
     Ca în fiecare an, festivalul va fi găzduit de Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului Român.
     În această fază de preselecție au fost înscrie 23 documentare în secțiunea studențească, 35 în cea principală și 14 în secțiunea dedicată documentarului de televiziune. Filmele care vor fi selectate de comisia de preselecție vor fi prezentate în programul București Docuart Fest 2016 alături de alte documentare aflate în afara competiției, în secțiuni noi ce urmează a fi dezvăluite.
     „A V-a ediție vine cu multe noutăți musai de văzut pentru cinefili. Evenimentul aduce numeroase filme în premieră, documentare care pot fi văzute doar în cadrul festivalurilor de profil, sesiuni de master class, dezbateri, întâlniri cu regizorii într-un cadru interactiv și multe elemente pe care le vom anunța pe parcurs,” spune Daniela Apostol, directorul festivalului.
     București Docuart Fest 2016 se bucură de sprijinul Ministerului Culturii și Consiliului Național al Cinematografiei în urma selecției la concursurile de finanțare. Evenimentul păstrează intrarea liberă în cadrul tuturor activităților desfășurate.
     Detalii: Docuart.ro // facebook
(12.07.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bucuresti docuart fest 2016, cinemateca eforie, documentare romanesti, festival de film documentar, muzeul taranului roman

Opinii: