REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

„Izolați în România”, proiectat la Cinema Muzeul Țăranului


     Muzeul Național al Țăranului Român proiectează luni, 29 mai 2017, de la ora 19, la Cinema Muzeul Țăranului, episoadele 5 și 6 ale serialului documentar Izolați în România (regia Dite Dinesz). Intrarea este liberă.
     Episodul 5 urmărește viața cotidiană a localnicilor din Coada Cornetului, un cătun în Munții Mehedințului, care nu are drum până sus. După ce drumul forestier se transformă într-o potecă, îi întâlnești pe Vasile și Mărioara, Petre și Maria. De-o viață trăiesc aici sus, iar bătrânețea i-a prins singuri într-un cătun aproape pustiu. Petre merge în fiecare zi să-și ajute vecinii, deși el e adus de spate și mai mult tace. Are o potecă ce duce la fântână și pe care merge numai el, o jumătate de oră, în fiecare zi. O altă potecă, altă oră de mers, îl duce la o răscruce unde, o dată pe săptămână, vine pâinea.
     În cel de-al 6-lea episod, realizatorii ajung în Delta Dunării, cu barca, după 4 ore de mers cu nava Pasagerul până la Sulina. Deși vara îi caută turiștii, localnicii rămân oamenii pustiului. La 10 ani de la prima vizită, echipa de filmare găsește mai puțini oameni aici. Locul lor e luat tot mai mult de ape și vegetație.
     Izolați în România este un proiect susținut de Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu TVR.
     Detalii: Muzeul Țăranului Român
(25.05.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dite dinesz, documentar tvr, documentare romanesti, izolati in romania film, muzeul taranului roman

Opinii: