Minimest – ateliere și filme pentru copii în cadrul Anim’est 2016
Festivalul de Film de Animație Anim’est (7-16 octombrie 2016) prezintă și anul acesta programul pentru copii Minimest, care încurajează interesul copiilor pentru animație, invitându-i să vizioneze cele mai bune filme recente și să participe la o serie de ateliere și activități interactive cu specialiști ai industriei.
Trei lungmetraje de animație vor fi proiectate în premieră în România, în cadrul secțiunii speciale Minimest: Ted Sieger's Molly Monster - The Movie (regia Ted Sieger, Michael Ekbladh, Matthias Bruhn, 2016), despre „monstruța” Molly, care se pregătește de sosirea pe lume a surorii ei mai mici, Trenk, the Little Knight (regia Anthony Power), o poveste emoționantă petrecută în Evul Mediu, despre un băiețel care se transformă din țăran dependent, într-un cavaler curajos, și Raven the Little Rascal - the Big Race (regia Sandor Jesse, Ute von Münchow-Pohl), a doua parte a aventurilor corbului poznaș cu o șosetă dungată.
20 de scurtmetraje pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani au fost selectate, anul acesta, în competiția pentru trofeul Minimest, jurizată tot de cei mici. Sunt cele mai bune titluri din cele câteva sute înscrise de case de producție și regizori din toată lumea, povești despre maturizare, prietenie, curaj sau grija pentru animale, spuse cu ajutorul unor tehnici de animație diverse.
Un highlight al secțiunii dedicate celor mici este proiecția specială în avanpremieră a patru scurtmetraje grupate sub titlul Gruffalo şi prietenii lui, ecranizări ale celebrelor cărți scrise de Julia Donaldson și ilustrate de Axel Scheffler.
Două titluri de neratat sunt Robinson Crusoe (regia Ben Stassen, Vincent Kesteloot, 2016), animația 3D plină de culoare, ce prezintă versiunea celebrei povești din perspectiva papagalului Tuesday, și The Secret Life of Pets (regia Yarrow Cheney, Chris Renaud, 2016), cea mai recentă animație lansată de producătorii îndrăgitului Despicable Me. În plus, ediția Anim’est 2016 le este dedicată pisicilor animate care au cucerit marile ecrane – în program fiind inserate o serie de scurtmetraje cu personaje faimoase, ca Tom, Garfield, Sylvester sau Heathcliff, dar și lungmetraje îndrăgite, ca Pim şi Pom, marea aventură (regia Gioia Smid, 2013) sau O pisică la Paris (regia Jean-Loup Felicioli și Alain Gagnol).
Detalii: Animest.ro