REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Anim’est 2016


     De unsprezece ani, Festivalul de Film Anim’est are capacitatea de a fi magnet pentru toți cineaștii pasionați de animație, din țară și din străinătate. Început ca un proiect modest, dar ambițios, așa cum își amintește Laurențiu Brătan, Anim’est are un program complex competițional, numeroși invitați în juriu sau pentru masterclass, Minimestprograme pentru copii și adulți.
     Prestigiul festivalului a crescut atât de mult, încât câștigătorii își adaugă laurii pe generic, spune directorul general Mihai Mitrică. Propunerea Anim’est pentru Cartoon d’Or, filmul Yul și Șarpele / Yùl and The Snake’, câștigătorul Trofeului din 2015, regizat de Gabriel Harel, este premiatul Cartoon d’Or din 2016. Cineastul francez a fost invitat ca membru al juriului și ne-a vorbit despre importanța participării filmului său la competiția Anim’est.
     Anul acesta, Worksheep Animation, atelierul condus de Vlad Ilicevici, a avut două ediții, cu numeroși traineri, în cadrul cărora s-au realizat trei videoclipuri muzicale.
Cu fiecare ediție, competiția românească e mai importantă, cu mai multe producții. În 2016, Cel mai bun film românesc este  Mamă, tată, vreau să vă spun ceva, realizat de Paul Mureșan, care în 2015 a câștigat același premiu cu Pui de somn. Mențiune special a primit Skateboarding is not a crime, scurtmetraj realizat de Cristian Radu în cadrul Masterului în animație la UNATC.
Ediția 2016 le-a fost dedicată pisicii Luna și lui Felix the Cat, dar oița Anim’est rămâne emblema festivalului.
Imagine: Niolae Cara, Valeriu Ciubotaru
 
(14.11.2016)


Galerie Foto


Galerie Video:

Cuvinte cheie: animatie romaneasca, animest 2016, cristian radu, estenest.ro, paul muresan, worksheep 2016

Opinii: