Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Procesul alb (1965)

The White Trial


137 min. - Film politic - AG - 14.02.1966


Sinopsis : Ecranizare după romanul "Şoseaua Nordului" de Eugen Barbu.

Regie: Iulian Mihu

Scenariu: Eugen Barbu

Actori Principali: Iurie Darie, Marga Barbu, Gina Patrichi


Galerie foto




Distribuție

Iurie Darie Matei
Marga Barbu Marta
Gina Patrichi Ana Maria
Vezi tot genericul

Producători

Studioul cinematografic "Bucureşti"

Date de producție

Filmări mai 1964 – aprilie 1965. Cheltuieli de producție 9.400.000 lei.
Cinemascop, a/n, 3770 m.

Distribuitori

Direcţia Difuzării Filmelor

Festivaluri

  1. 1966 - Mamaia - Marele Premiu şi Premiul pentru imagine

Trivia

  • Pentru rolul lui Mastacan prima opţiune a regizorului Iulian Mihu a fost Toma Caragiu. Pe George Constantin l-a distribuit la insistenţele producătorului şi ale lui Eugen Barbu, cu condiţia de a da mai multă amploare personajului Ciripoi ce urma să fie interpretat de Caragiu.
  • Debutul lui Jean Constantin. În rolul lui Gică Hau Hau „a încasat de la Toma Caragiu atâtea palme şi atâtea lovituri de centură încât zile întregi faţa nu i s-a mai desumflat şi nici pe scaun nu se mai putea aşeza. Dar cronicile l-au numit formidabilul, extraordinarul." (Iulian Mihu)
Gheorghe Dinică despre audiţii
„Voi filma în Şoseaua Nordului. Am dat probe pentru două personaje secundare, Tomulete şi Matei. În care am reuşit? În niciunul din ele. Comisia m-a selecţionat pentru rolul principal, aşa că în viitorul apropiat îl voi interpreta pe Dumitrana. (Cu Gheorghe Dinică prin Bucureşti, Cinema nr. 5, mai 1964)

Marga Barbu despre rol
„Marta m-a pasionat mult prin amestecul de tragic şi comic care îi caracterizează destinul, prin aerul ei uşor demodat. Personajul mi-a rezervat multe satisfacţii profesionale şi multe peripeţii în timpul turnării filmului. Filmam odată lângă Lipscani. Afară era o căldură insuportabilă. În film trebuia să fie ploaie şi frig. Impresarul beat şi furios urma să-mi tragă o palmă. Asta era tot. Secvenţa mi se părea simplă, dar dintr-o mie de motive, frecvente în cinematografie, ca: lumină nepotrivită, corijarea cadrajelor, sincronizarea mişcărilor, secvenţa s-a filmat de 13 ori, ocazie cu care colegul meu Vasile Florescu, interpretul impresarului, mi-a tras 13 palme autentice, de pe urma cărora în următoarele trei zile arătam ca o lună plină, neputând s-o mai joc la teatru pe distinsa lady Ariadna din „Casa inimilor sfărâmate”.
O altă secvenţă de care o să-mi amintesc multă vreme este cea din gara Ploieşti. Era o reconstituire foarte grea a atmosferei din anii războiului. Pe şine se aflau trenuri cu trupe germane. Acţiunea se desfăşura noaptea, pe ploaie. Întrucât afară era senin şi instalaţiile noastre de ploaie insuficiente, am apelat la pompieri. Pompierii, săritori ca întotdeauna, s-au instalat în jurul ariei de filmare cu furtunurile pregătite. A trebuit să repetăm secvenţa de şapte ori, înghiţind şapte ploi pompieristice dintre care unele semănau cu potopul lui Noe... E drept „ploaia” m-a făcut să mă simt amărâtă, nenorocită, mi-a creat starea de spirit de care aveam nevoie. Eram într-o „formă” grozavă. Atâta doar că, atunci când totul a fost pus la punct şi filmarea putea începe, s-a luminat de ziuă, aşa că a trebuit să reluăm totul de la capăt în noaptea următoare.
În ultima mea secvenţă din film, atunci când sunt împuşcată, am trăit iarăşi o întâmplare deosebită. Filmam lângă Otopeni. La orele 11 seara filmările trebuiau să fie gata. Cum însă cinematografia noastră n-a excelat niciodată în punctualitate, aparatul de filmat a intrat în funcţiune abia la ora când totul trebuia terminat. Surpriză! Când reflectoarele s-au aprins, cerul a început să bâzâie. Ne-am pomenit înconjuraţi de avioane care, derutate de fasciculele de lumină, evoluau ameninţător de aproape, căutând să aterizeze în mijlocul nostru. Am filmat aşa vreme de două ore, cu senzaţia că stau pe un butoi cu dinamită care urmează să explodeze din clipă în clipă. Din fericire, bineînţeles, nu s-a întâmplat nimic." (Cinema nr. 12, decembrie 1965)