REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Totul se poate filma” – Eugen Barbu


— Cu ce sentiment aţi reluat „Şoseaua Nordului” în vederea ecranizării?
— „Şoseaua Nordului” este o veche preocupare a subsemnatului. Lăsând la o parte unele exagerări ale criticii, chiar autorul trebuia să recunoască măcar unele imperfecţiuni de stil pe ici şi colo. Cum am o veche practică a reluărilor (vezi „Groapa” 13 versiuni), ideea de a rescrie acest roman nu-mi era deloc străină şi nu visam decât să găsesc acel timp necesar unei operaţii atât de mari şi legată de riscul de a scrie... o carte nouă (risc în care intră şi puţină plăcere, mărturisesc).
Iată că după cinci ani de aşteptare prilejul mi l-a oferit cinematografia, propunându-mi să alcătuiesc un scenariu după romanul sus-amintit. Am avut bănuiala că va fi un lucru lesnicios şi m-am apucat de treabă. A trecut de atunci mai bine de un an şi pe masa mea de lucru s-au adunat vreo şase versiuni care, puse cap la cap, ating rotunda cifră de una mie pagini.
— E de presupus că cititorii ar vrea să afle ce va trece din roman în film şi ce va fi nou în naraţiunea cinematografică.
— Vă răspund fără ezitare: în afara numelor personajelor, TOTUL va fi nou! Aparent, „Şoseaua Nordului” avea datele unui film de aventuri şi, lăsând la o parte zgura epică, aş fi reuşit să scriu o suită de secvenţe onorabile. Numai că trecând la bani mărunţi, mi-am dat seama că filmul cere o altă logică, că în suita dramatică abia enunţată apăreau date noi. Chiar destinul eroilor îmi cerea schimbări structurale. De aici alt fir central, modificări în psihologia personajelor etc., etc... m-am trezit cu altceva în pagini. Cred că scenariului, la ora de faţă, nu i se mai poate spune Şoseaua Nordului, pentru că el este foarte departe de ceea ce constituia miezul romanului cu acelaşi nume. De altfel pe drum s-a numit când Prometeu, când Patru împotriva morţii. La ora asta încă nu vă pot spune titlul adevărat al viitorului meu film.
— Socotiţi că ecranizarea e un prilej de a măsura gradul de rezistenţă al unei piese literare?
— Am văzut filme foarte bune după opere literare foarte bune, după cum am văzut filme foarte proaste după opere literare recunoscute ca pline de calităţi. În chestiunea aceasta există multă relativitate. Socot că în principiu o operă literară asigură 80% succesul unui film, dar mai sunt actorii, regizorii, scenariştii...
— Care vi s-au părut a fi probele de interes general-artistic la care e supusă opera literară cu prilejul ecranizării?
— Fără coloană dramatică, fără caractere, fără ritm nu poate ieşi un film bun. Dacă romancierului îi poţi permite unele abilităţi, scenaristului niciodată. Fără logică în acţiune, fără tipuri memorabile, interesul de o ora jumătate al spectatorului scade şi cine riscă să audă plescăitul plictisit al mâncătorilor de bomboane în timp ce „uluitoarea lui dramă” se desfăşoară sub ochi nepăsători? Cuvântul suspense nu e numai o etichetă.
— Aţi putea vorbi şi de rigori strict cinematografice?
— Mi se pare că am rezumat în răspunsul anterior ceea ce mă întrebaţi acum. Nu sunt un specialist şi vă mărturisesc că meseria de scenarist nu mă ispiteşte în viitor. Genul cinematografic e prea sintetic pentru mine şi am simţit chiar o „uscăciune” periculoasă, pândindu-mă în timpul redactării celor două scenarii prezentate anul acesta cinematografiei noastre. În literatură poţi să te desfăşori, ai sentimentul că nimic frumos nu poate fi lăsat de o parte. În film, orice vorbă mai adusă din condei stârneşte zâmbetul. Pe pânză, când vrei să convingi, trebuie să fii laconic. Dialogul trebuie să reproducă fidel vorbirea directă, diferenţierile de limbaj făcându-se mai greu şi cerând un efort mai mare. Nu, hotărât, scenariul de film are cerinţe speciale şi eu recunosc că am exagerat bănuind că numai literatura bună poate salva filmul!
— Consemnăm răspunsul dumneaveastră ca un ecou Ia discuţia noastră despre scenariu. Aţi făcut constatări noi, utile pentru viitoarea dumneavoastră activitate literară sau pentru următoarele colaborări cu cinematografia?
— Literatura cinematografică a obligat pe romancierii moderni să renunţe la plicticoasele explicaţii de stări, vai, atât de demodate! Aici psihologia se face din acţiune, spectatorul e invitat să răspundă în secunda în care vede o secvenţă: ce-aş face eu în situaţia cutare! Colaborarea asta permanentă şi indispensabilă face farmecul a ceea ce s-a câştigat până acum de către ambele părţi. Cărţile veacului nostru sunt cinematografice cu voia sau fără voia lor, în tehnica literară contemporană, cinematografia are o mare contribuţie.
— Se pierde ceva cu trecerea de la carte la film? Există adică nişte zone inaccesibile sau mai puţin accesibile ecranului?
— Se pierde poate acel farmec vechi al arhitecturii literare, dar când pe ecran ai decorul, ai actorul şi mai ales viziunea unui regizor bun, toate aceste sunt recâştigate Condiţia rămâne ca studioul să nu-mi arate Roma din carton, când pot să am filmate zidurile autentice ale cetăţii. Dacă lângă leii care devorează creştini îmi aşezi un împărat de cea mai excelentă factură americană, ai terminat cu interesul meu. Lucrul e mai greu să se petreacă într-o carte. Am văzut ecranizarea lui Wells după Kafka şi mi-am dat seama că totul se poate filma când ai talent, când pricepi spiritul unei opere literare. Gândi-ţi-vă la admirabila peliculă Anul trecut la Marienbad, câtă literatură se găseşte acolo! Unii au strâmbat din nas când l-au văzut, dar nefiind snob declar că e capodoperă, tocmai prin ceea ce are el mai literar în secvenţele obsesive, în repetiţiile unui text destul de sumar, dar plin de poezie.
— Credeţi că filmul vă va da posibilitatea să exprimaţi ceva ce nu se putea exprima în carte?
— Orice carte şi orice film trebuie să exprime viaţa adevărată, să fie convingătoare prin tragismul sau prin forţa a ceea ce prezintă. Ecranul are avantajul de a sublinia fizic unele detalii, rămân, însă la părerea că literatura îi este superioară.
— Intrăm din nou pe un teren litigios. Ce aţi dori să-i recomandaţi cu deosebire regizorului?
— Fidelitate faţă de text. Există o tendinţă unanimă de a se devia de la scenariu, de a „avea idei”. Nenorocirea acestor idei noi ale regizorului e aceea că ele capătă imediat independenţă şi ies două filme într-unul singur. Sper că eu voi fi ascultat.
— Deocamdată propun să-i urăm regizorului drum bun pe Şoseaua Nordului şi cât mai multe idei...
— ...fericite!
 
 
(Cinema nr. 6, iunie 1964)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eugen barbu, interviu, pe platou, procesul alb film, soseaua nordului, valerian sava

Opinii: