Marele singuratic (1976)

Marin Preda despre film
„Mă nemulțumesc și le consider nereprezentative pentru literatura mea aproape toate secvențele de flash-back care ilustrează viața satului, copilăria și tinerețea lui Niculae Moromete. De asemenea, modul de relatare a poveștii de dragoste este defectuos, incoerent. Rog să se facă un efort, refilmându-se secvențele de amintire (sau renunțându-se la unele dintre ele), cât și adăugându-se unele cadre și secvențe care să dea coerență povestirii, în miezul ei cel mai dramatic.” (Scrisoare din 29.07.1976 adresată Casei de filme Patru)

„Marele singuratic este, fără îndoială, o adânc plecăciune pe care cinematograful o face în fața literaturii. Ca film, el poate să placă, să displacă, să încânte sau să nedumerească, în niciun fel și în niciun chip nu poate trăi indiferența. Pentru că literatura în fața căreia se înclină poartă semnătura lui Marin Preda, dar și pentru că cel care face această plecăciune este Iulian Mihu. Un regizor cu ale cărui filme poți fi sau nu de acord, le poți accepta sau respinge, în niciun caz nu le poți ignora.” (Eva Sîrbu)

„Vrând nevrând regizorul face să se coaguleze un climat de banalitate cu pretenții intelectualiste, pe o structură povestitoare de Love story, sesizabilă și în roman, dar simțitor fortificată în film (...). Produsul finit, filmul văzut în întregime dă până la urmă senzația unui hibrid, senzația unui amestec ambițios de literatură și film, în care motivele și procedeele uneia nu ajung să se contopească într-o lucrare nouă, artistic autonomă, cu motivele și procedeele celuilalt, ci, dimpotrivă, acestea aproape că se resping reciproc (...). Așa stând lucrurile, filmul se autocalifică drept o ecranizare cvasiinutilă, palidă ca propagandistă a literaturii și minoră ca lucrarea specific cinematografică, neconvingătoare și în dimensiunea strict ideologico–politică.” (Florian Potra)