Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​„Viraj periculos” – cronică de film


     Un titlu banal, ca atâtea altele, dar un film de nivel mediu, lucrat cu acea profe­sionalitate care poate impune un regizor şi o cinematografie chiar dacă nu în palmarese de festival, oricum printre trăpaşele de nă­dejde ale curselor cinematografice. Şi pentru că operele-pisc sunt întâmplătoare, strategia unei industrii naționale ar trebui să se desfă­şoare mai susținut cu grosul trupei. Seriozita­tea ei creează un prestigiu de durată chiar şi sub soarele efemerelor succese filmice.
     Cu Sergiu Nicolaescu mergi la sigur, ori în­cotro s-ar îndrepta: film istoric sau comedie, policier şi — mai rar, dar remarcabil în drama psihologică (Şi atunci i-am condamnat.., Întâlnirea). Ultimele fiind succese artistice dato­rate, deloc întâmplător, întâlnirii cu doi scrii­tori de marca lui Titus Popovici și a lui Bujor Nedelcovici.
     Pentru genul polițist, regizorul preferă oa­meni cu experiența domeniului. În cazul de faţă, Liviu Gheorghiu şi Gheorghe Ene care aduc, pe lângă unele cazuri din viaţă şi o su­gestie de problematică ceva mai inedită față de policier-urile comune. Și anume o deonto­logie a profesiei criminalistico-rutiere, dar și a celei medicale. În cursa întreprinsă de maiorul Petria (personaj reluat din anteriorul Accident) urmărind, printre alţii, şi un infrac­tor mai special (un chirurg impecabil ca pro­fesie, dar ca moralitate?) chiar şi el, urmări­torul, ajunge la un moment dat într-un impas. A avut sau nu a avut dreptul moral de a se folosi de un test psihologic care „nu aplică, ci mânuieşte legea”, cum îl previne cineva, un test care stabileşte gradul de conştiinţă al conducătorului auto, dar care riscă să pro­voace noi accidente? De aici înverşunarea cu care va încerca Petria să-şi salveze virtuala victimă de la un deznodământ fatal. Detaliu care îmbogățeşte cu un accent nou persona­jul cunoscutului polițist neprihănit din alte filme ale lui Sergiu Nicolaescu, strecurând o notă de îndoială la acest erou eminamente dinamic, cascador al virajelor periculoase periculoase până acum, mai ales în sens fizic. Mai bine speculat și dezvoltat într-o partitură dramaturgică mai solid închegată, acest mo­tiv psihologic care l-a atras pe regizor (şi in­terpret) ar fi putut ridica filmul deasupra me­diei. Dar scenariul încarcă ades stângaci ac­țiunea, uneori chiar primejdios pentru verosi­militatea ei, cu cazuri aproape clinice (o asis­tentă medicală care îşi secționează victima şi apoi presară coletele pe şosea, în portbagaje sau vagoane de tren cu un cinism voios, ce-ți îngheață sângele în vine) Filmul se complica şi cu o a treia linie moartă — deviere de la autostrada epică un accident (de data aceasta real, nu simulat), survenit la câteva ore după o încăierare. Încăierarea a doi rivali la grațiile unei chelnerițe fatale şi ea tot cinică (vai, bietelor femei, ce rol ingrat li s-a hărăzit, când au pătruns şi ele, în sfârşit, în fil­mele de acest gen. Ba nu, greşesc: există şi o a treia ce ştie ancheta, pilota, sări cu para­şuta, trage cu pistolul — capabilă deci să reabiliteze sexul slab printr-o profesie „tare”, eminamente masculină, un fel de Emma Peel la început de carieră.). În acest caz, eforturile regizorului şi ale interpreților se dublează pentru a putea scoate efecte interesante dintr-o situație incredibilă — (chiar dacă la origine s-ar putea să fi fost adevărată, pe ecran tot incredibilă apare. Pentru că în artă, se ştie, nu tot ce-i luat din viață devine automat și verosimil). Doctorul jucat de lon Be­soiu cu firescul lui binecunoscut, pus într-o atare situație, nu poate reacționa altcum decât monoton stupefiat. Cruzimea şi perfidia asis­tentei oferă mai multe posibilități de interpre­tare loanei Pavelescu. Sergiu Nicolaescu își slujeşte şi de data aceasta cu generoasă de­taşare partitura, în timp ce Ovidiu luliu Moldovan îl secondează cu farmec şi măsură. Apare în scenă, cu feminitate detectivă (şi deductivă) stângace atât cât îi stă debutului bine, Anca Szönyi. În câteva secvențe — dar suficiente pentru a-şi demonstra din nou ta­lentul de a fi de acolo în orice rol — își diri­jează personajul Mircea Albulescu. În roluri episodice, apariții convingătoare: Vasile Mu­rar şi lurie Darie.
     Oscilând între film psihologic şi policier di­namic, beneficiază şi de un montaj (Gabriela Nasta) care se supune, cu egală is­cusință, ambelor cerinţe. Când o dilatare su­biectivă a timpului psihologic pentru cei sus­pectați care se cred descoperiți (cam vreo trei situații de suspens bine exploatate) sau, dimpotrivă, când cursa demarează vertiginos într-o spectaculoasă alternare de dansuri bine ritmate (ce lumini!. ce paiete!, ce dansa­toare!, ce costume!) cu întâmplările diverse care precipită drama: puştii înscenând pe şo­sea un accident pentru a stoarce bani naivi­lor, petrecerile paralele — cea de sus de la bar, cu şampanie şi tensiunea dintre complici, ori cheful de jos, din bodegă, cu bere și încăierarea şoferilor.
     Există şi o altă calitate a filmului tradusă în culoarea locală, în firescul fiecărui mediu parcurs cu aparatul bine stăpânit de Nicolae Girardi şi Marian Stanciu. O culoare care în­cepe de la dialoguri (limbajul viu, diferențiat al şoferilor sau al femeilor de la periferie) tre­când prin ambianța potrivită fiecărui personaj (barul, casa medicului, camera-oficiu de ho­tel, baraca artificierilor) — decoruri convin­gătoare semnate de Ştefan Antonescu, cos­tume — strălucite — Gabriela Moldovan şi în­cheind cu şantierul uriaşei construcții unde se desfăşoară cursa la „zidul morții” din final. Un final însă cam lungit şi convențional, care regăseşte din filmele anterioare ale lui Sergiu Nicolaescu mai mult manierismele şi mai pu­țin dramatismul autentic, mult mai original exploatat în alte ocazii.
(Cinema nr. 5, mai 1983)

Tags: alice manoiu, bujor nedelcovici, cronica de film, ioana pavelescu, sergiu nicolaescu, titus popovici, viraj periculos film

Comments: