Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism

“Un film cu o fată fermecătoare”, după 46 de ani


     Revăzut astăzi, filmul de acum 46 de ani al regizorului Lucian Bratu Un film cu o fată fermecătoare face „casă bună” cu producţiile de mare succes internaţional ale noului cinema românesc. Împreună cu „fata fermecătoare” Margareta Pâslaru, cu înzestratul critic Mihai Chirilov – şi cu o sală plină de tineri! – am participat, în „Noaptea albă a filmului românesc” (splendidă iniţativă!) de la Muzeul Ţăranului Român, la proiecţia filmului de altădată (a cărui premieră a avut loc în martie 1967!), şi prima mea constatare, după emoţionanta vizionare, a fost aceea că aveam dreptate, în cronica mea din „Contemporanul”, apărută în primăvara lui 1967, când spuneam, concluziv, despre film, că „un aer proaspăt vine dinspre Buftea”. În epocă, nu mi s-a dat dreptate, ba dimpotrivă, punctul meu de vedere a stârnit reacţii potrivnice, care au mers până la ideea că dinspre Buftea, odată cu acest film, vin „mirosuri pestilenţiale”.
    A fost periclitată chiar funcţia mea de redactor la "Contemporanul", şi – pentru că răspundeam de pagina cinematografică a săptămânalului de cultură – am fost somat să procur, pentru numărul următor al revistei, o altă cronică la acelaşi film, în care să fie combătut cu asprime punctul meu de vedere. M-am adresat, în consecinţă, regizorului Iulian Mihu – colaborator al "Contemporanului" la acea vreme, care mi-a zis „scriu cu plăcere împotriva ta, Căline” şi mi-a promis, în trei zile, articolul cerut. Cănd m-am prezentat la regizor să iau textul, acelaşi Iulian Mihu mi-a zis „cronica ta e foarte bună, nu pot să scriu nimic împotrivă”, fapt care m-a distrus literalmente. M-a salvat o bună colegă de-a mea într-ale criticii cinematografice, frumoasa Silvia Cinca. Ea a scris, răspicat, că avem de a face cu un film nociv, care contravine flagrant normelor „moralei socialiste”. Poate că autoarea cronicii, prin această ultimă afirmaţie, avea chiar un pic de dreptate, dar evident mi se pare faptul că în anul de graţie 1967, prin acest film de mare puritate morală, un aer proaspăt venea dinspre Buftea. Scenaristul Radu Cosaşu era, la vremea aceea (şi a rămas, în continuare), un admirator de suflet al „Nouvelle Vague”-ului francez, ba chiar un „fan” al generaţiei François Truffaut – Jean-Luc Godard (de unde şi senzaţia că Un film cu o fată fermecătoare duce gândul spre Vivre sa vie şi Jules şi Jim, de pildă, sau chiar spre Cléo de la 5 la 7), şi acest lucru se simte, apăsat, în povestea cinematografică a Ruxandrei, fata fermecătoare interpretată de Margareta Pâslaru, care spunea următoarele despre personajul său în „programul de sală” al filmului: „Ruxandra, această «fată fermecătoare» are 18 ani şi este ceea ce se numeşte, în mod obişnuit, un personaj negativ. Superficială, egoistă, dezorientată, este totuşi hotărâtă să ajungă cu orice preţ vedetă de cinema. Ea confundă împlinirea aparenţelor, cu realizarea sa ca identitate umană. Ruxandra «se joacă», refuză să privească serios viaţa, dar descoperă în cele din urmă, între cabotinism şi sinceritate, un crâmpei de adevăr”.
     Efectiv, fermecătoarea Ruxandră a Margaretei Pâslaru încearcă să-şi facă loc în tentanta lume a filmului – deşi căzuse la examenul de admitere în Institutul de teatru – recurgând la o adevărată strategie a epatării, cochetând cu viaţa, cu întâmplările ei, într-o plutire mai mult sau mai puţin indiferentă, flanând pe străzile neatinse de degradare ale Bucureştiului, oferindu-şi o cafea în locuri frecventate de artişti, dând din când în când probe cinematografice, frecventând teatrele sau asistând la curse de cai pe hipodrom. Dar nicidecum personajul fetei fermecătoare nu este propus ca „model moral”. Dimpotrivă, atât în scenariu, cât şi, ulterior, în film, personajul este privit cu ironie şi auto-ironie, ba chiar cu compasiune, expedientele sale fiind luate „sub beneficiu de inventar”, ca şi capriciile, ca şi tupeul, ca şi versalităţile. Morala evidentă a filmului (nerostită în varianta de la ora premierei!) era aceea că nu este de ajuns, în viaţă, să fii o fată fermecătoare. Tocmai de aceea, o bună bucată de vreme, a fost greu explicabilă furia declanşată împotriva acestui film curat şi sincer, în zilele premierei. Tocmai pentru că avusese o soartă crudă în epocă, la 23 de ani după lansare, în 1990, filmului i s-a acordat şansa unei „a doua premiere”. Scria, atunci, Dana Duma, în „Noul Cinema” din martie 1990: „Răsfoirea dosarului de presă este dătătoare de fiori: în anul de graţie 1967, când o relativă deschidere spre lume a României dădea iluzia libertăţii (şi) în artă, majoritatea criticilor s-au năpustit asupra peliculei scrisă de Radu Cosaşu şi regizată de Lucian Bratu cu o nemaiîntâlnită intoleranţă. Un atac declanşat şi dirijat – pare-se – «de sus». Acuzaţia de cosmopolitism este neînsemnată faţă de cea formulată cu vehemenţă că «personajul principal nu e tipic şi contravine moralei noastre comuniste». Iată încă un exemplu de protocronism nefast: cu şase ani înaintea conferinţei de la Mangalia, se contura tiparul strâmt şi strâmb al «eroului model» (...)”.
     Vorbeam, mai sus, despre „emoţionanta” vizionare contemporană. Emoţionantă, pentru că înseamnă o întâlnire cu propria noastră tinereţe. La ora premierei filmului cu „fata fermecătoare”, Margareta Pâslaru cucerea lauri binemeritaţi la „Cerbul de Aur”, iar, în ceea ce mă priveşte, nu aveam la activ decât un deceniu de critică teatrală şi cinematografică. Emoţionantă, pentru că filmul ne-a prilejuit întâlniri cu oameni dragi care nu mai sunt. Nu mai este printre noi regizorul Lucian Bratu, nu mai este printre noi Ştefan Iordache (sunt cinci ani de la plecarea sa), nu mai ştim nimica, de mulţi ani, despre Emmerich Schäffer (şi întâlnirea cu tinereţea lor a fost emoţionantă!), nu mai sunt printre noi meşterul nostru într-ale criticii D.I. Suchianu sau regizorul Alexandru Boiangiu – care au apariţii episodice în film. Ajuns aici, îmi îngădui o paranteză. Nu am în faţă varianta cinematografică de la premieră, dar sunt convins că există diferenţe între ceea ce am văzut ieri şi ceea ce vedem astăzi.
     De ce spun asta? Ani la rând le-am povestit studenţilor mei despre seducătoarea secvenţă din acest film în care, la o masă de cârciumioară (la „Katanga” se pare) sunt aşezaţi, împreună, D.I. Suchianu, Romulus Vulpescu şi Emmerich Schäffer, şi sunt lăsaţi de regizorul Lucian Bratu să improvizeze o discuţie liberă, pe placul lor. Ei bine, n-am mai regăsit această secvenţă în varianta contemporană (şansa mea fiind aceea că ea a rămas în – vorba lui Radu Cosaşu – „cinemateca mea personală”)! De asemenea, ani la rând, pe când scările rulante de la metroul din Piaţa Universităţii deveniseră nefuncţionale, mi-am îndemnat studenţii să vadă Un film cu o fată fermecătoare, dacă vor să se convingă că ele au funcţionat vreodată. Nici această secvenţă n-am regăsit-o azi.
     Cam atât despre re-descoperirea contemporană a filmului de acum 46 de ani, în care mai apar, alături de Margareta Pâslaru, Ştefan Iordache şi Emmerich Schäffer în rolurile principale, Marin Moraru, Grigore Gonţa, Valentin Dain, Dorin Varga, şi la care au colaborat, fiecare cu „partea lui de vină”, scenaristul Radu Cosaşu, directorul de imagine Tiberiu Olasz, scenograful Giulio Tincu, compozitorul Richard Oschanitzky... Dar poate că momentul cel mai emoţionant la re-descoperirea contemporană a filmului a fost acela că am fost împreună cu Margareta Pâslaru, cu care am împărţit experienţa dramatică de odinioară (soldată, pentru mine, doar cu interzicerea dreptului de semnătură vreme de câteva săptămâni), şi al cărei „fan” credincios am devenit, de atunci, şi de la spectacolul lui Liviu Ciulei cu „Opera de trei parale” şi mai de demult, de când, cu Nichita Stănescu băteam străzile Bucureştiului, să le ascultăm cântând pe Margareta Pâslaru şi Marina Voica în vitrina marilor magazine, unde tronau televizoare (şi noi n-aveam încă televizoare pe-acasă).
(Film 1 / 2013)

Tags: calin caliman, film romanesc, filme de ieri vazute azi, lucian bratu, margareta paslaru, un film cu o fata fermecatoare

Comments:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu