Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România
care nostalgia națională a fost, întotdeauna, un motor politic. Pe bună dreptate s-a spus că portretul stilizat al Poloniei ar putea fi o Mater Dolorosa a Europei. Este de ajuns să ne gândim la filmele lui Wajda. Anca Damian ne trimite, de altfel, la ele, și cine altul dintre eroii marelui cineast putea stârni mai multă emoție decât Maciek Chelmicki din Cenușă și diamant? Am avut timp să recunosc cu înfrigurare silueta lui Cybulski, într-o curgere de desene, gesturile lui din secvența morții pe maidanul de gunoaie, încrucișarea mâinilor, zbaterea sa de animal rănit, greu de uitat. Spun "am avut timp" pentru că multe alte referințe, citate cinematografice zboară cu viteză, prea mare viteză pe ecran și, probabil, fiecare comentator reține, așa cum s-a mai spus, ceea ce atinge mai iute memoria sa cinefilă. Ar fi și dificil să le prindem din zbor pe toate, pentru că în biografia personajului ales de data aceasta de autoare intră și o componentă puternică de neastâmpăr al aventurii, în numele unor unice idealuri de libertate, tradus pe ecran printr-un vârtej de imagini. Arcul acțiunilor lui Adam Jacek Winkler, și fotograf, și alpinist, și răzrătit acoperă de la fragmentele vieții de autotexilat la Paris, în anii 60, la asumarea condiției de luptător alături de mujahedinii lui Massoud din Afganistan, împotriva trupelor sovietice. 
Schelăria narativă este a unui soi de testament a eroului către fiica sa, Anna (de altfel și coautoare a scenariului, alături de regizoare), în a cărui componență se aglomerează un dialog susținut de evocări, înregistrări, fotografii, totul ilustrat printr-un vârtej de imagini animate, mereu și mereu rupte dintr-un alt stil, altă modalitate tehnică, altă materialitate. În curgerea fatalmente rapidă, proprie genului animației, în cazul de față, a unui eclectism programatic asumat, un stil aproape că îl îmbrâncește pe un altul, nelăsându-ne decât rar răgazul adăstării: atunci când protagonistul însuși, natură avântată, dar și romantic contemplativă, își îngăduie să mediteze sub un superb cer înstelat, ca Andrei Bolkonski, rănit în bătălia de la Austerlitz. Imaginarul testament amintit este, fundamental, unul al speranței, de aici și nu puținele imagini lirice, poetice, precum cea mai sus amintită, sau a cailor zburând deasupra Turnului Eiffel, asemenea făpturilor dintr-un tablou de Chagal, ori a fantasticelor explozii de roșu. Totul, pentru a nu lăsa ororile istoriei căreia Adam Jacek Winkler i-a fost martor activ să ne mutileze sufletul. În ciuda celor trăite, văzute, îndurate, eroul nu și-a pierdut nici disponibilitatea ironiei, a autorironiei, afirmate încă de la începutul filmului, în prima regulă a unui set de îndrumări existențiale : "Încearcă să nu mori". Și el chiar a încercat, iar atunci când moartea l-a ajuns, totuși, din urmă, destinul i-a oferit un sfârșit cum nu se poate mai simbolic, unul de bărbat care a pierit înfruntând muntele. Omul și-a visat nu numai viața, trăită în vâltoare, așa cum și-a dorit, ci și o moarte pe măsură. Ar fi fost greu ca, după Crulic, Ancăi Damian să-i scape o asemenea biografie, cum se spune astăzi, o provocare pentru un cineast care, parcă, atât așteaptă.
Anim'est 2015: Anca Damian despre "Muntele Magic"
