„În lumea de azi filmul alb-negru nu are multe şanse”
Ultimul tur de manivelă este al operatorului şi al cameramanului. Regizorul mai are de lucru la montaj, la postsincronizări şi la mixaj. Cuvântul său va mai putea deci să fie înregistrat până la predarea copiei standard.
De aceea ne-am adresat pentru o ultimă mărturie operatorului şef şi cameramanului filmului Printre colinele verzi.
Aurel Kostrakiewicz: Alb-negrul nu mai are şanse.
— Nu sunt un mânuitor al vorbei sau al scrisului, aşa că mă simt într-un interviu la fel de lipsit de apărare ca lrina din filmul nostru în faţa câinelui. Ce-aş putea să spun... Filmul nostru e în culori, deşi s-ar părea, la prima vedere, că subiectul nu se pretează. Impresia este falsă: cele mai mari drame şi cele mai puternice senzaţii din viaţă le vedem în culori, iar scenariul lui Nicolae Breban conţine acute ciocniri de caractere şi introspecţii psihologice. De altfel eu cred că, în genere, în lumea de azi, filmul alb-negru nu mai are multe şanse. Civilizaţia modernă merge integral pe culoare. Ofensiva culorii îi este la fel de caracteristică precum cea a sunetelor. Amândouă s-au generalizat în viaţa omului contemporan. Ceea ce s-a schimbat însă foarte mult, în ultimii zece ani, este concepţia despre culoare în film; colorul nu mai e doar o haină festivă, o valoare independentă, ci una subsecventă organic filmului. E drept că, pe peliculă, culoarea este încă agresivă. Urmează însă să atingem etapa în care ea va fi doar strecurată în film, ca element neobservat din spectacol.
Alexandru David: Cât mai multă mişcare!
— E greu să vorbeşti despre munca de cameraman când marea majoritate a publicului nici n-a auzit de acest cuvânt sau nu prea ştie ce înseamnă. Ar trebui deci să încep prin a-I explica.
Munca la imaginea unui film se împarte în două părţi distincte: punerea luminilor şi pregătirea cadrului. Prima aparţine operatorului şef, cea de a doua — cameramanului. Din ce în ce mai mult, aceste două ocupaţii tind să devină două profesiuni independente, iar în cinematografiile de mare producţie ele sunt tratate ca atare. Aşa am lucrat la
Colinele şi asta n-a fost o noutate pentru că la
Pădurea spânzuraţilor şi la
Mihai Viteazul lucrasem la fel. Avantajul sistemului este un consistent câştig de timp. În ceea ce mă priveşte, cred că în viitor, sporind sensibilitatea peliculei, va scădea importanţa luminii artificiale şi va creşte cea a cadrajului. Cât despre
Colinele... am încercat să dăm planurilor foarte multă mişcare, fără însă să îngrădim libertatea, de la dublă la dublă, a actorilor. Combinând mişcarea actorilor cu cea a aparatului şi cu utilizarea transfocatorului, cred că am reuşit să creăm, într-un fel, un spaţiu nou. Avem multe cadre lungi, multe cadre filmate din mână. Aproape nu e cadru fără mişcare.
