Petruţ nu-şi mai aminteşte exact când a hotărât să se facă actor. După cum ne-a declarat, a jucat de când se ştie: la grădiniţă, la şcoala primară, la liceu. Elev la liceul din Focşani juca la un teatru din oraş. La 12 ani profitând „că întotdeauna a părut mai matur decât este” a interpretat rolul unui flăcău dintr-o piesă de Kataev. Tot înainte de terminarea liceului s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iaşi. În 1950, după înfiinţarea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică urmează cursurile la Bucureşti. Apoi joacă pe scena teatrului „Studioul actorului de film” şi din 1954 la Teatrul Naţional. Dacă ar fi să-i enumerăm rolurile am ajunge la 100 în teatru, la 11 în film.
— Care sunt rolurile din teatru pe care vi le amintiţi cu plăcere?
— Cu emoţie şi bucurie îmi amintesc de multe. Rolurile din piesele: „Nepoţii gornistului” (care i-a adus actorului Premiul de Stat), „Cei din Dangard” care a însemnat prima întâlnire pe scenă cu Aura Buzescu, „Poveste din Irkuţk”, „Nora”, „Electra”... şi cum spuneam multe altele.
— Scena, ecranul mare sau cel mic vă dau posibilitatea să vă exprimaţi mai bine ca actor?
— Fiecare în felul ei. Excelent exerciţiu pentru toate trei este dublajul. Într-un fel sunt un veteran al dublajului. De la dublarea actorilor străini ca Bondarciuk, până la dublarea rolurilor din filmele româneşti (Jean Bart, Codin, Decebal) am practicat constant acest antrenament care-ţi solicită o dublă dedublare după personaj şi după interpret.
— Care au fost influenţele hotărâtoare în cariera dv.?
— Prima dragoste. Şi întâlnirea cu Teatrul Naţional, cu actorii lui, cu atmosfera de disciplină, cu spiritul artistic pe care-l promovează.
— Ce creaţii actoriceşti v-au impresionat în mod deosebit în teatru? Dar în film?
— Mihai Popescu în Iago şi Scoffield în Regele Lear. În film — în afară de mine, toţi ceilalţi. Şi în special Jean Gabin.
— Cu ce regizor de film străin aţi dori să lucraţi?
— Antonioni, Godard.
— Ce actriţă de film străin aţi alege ca parteneră?
— Tot pe
Irina Petrescu.
— Ce pasiune aveţi?
— Teatrul, dar îmi place să-l trădez constant cu filmul. Şi călăria.
— Care este cea mai mare bucurie pe care v-au adus-o călătoriile în străinătate?
— Succesul Teatrului Naţional în turneul de la Viena din noiembrie 1966.
— Dar decepţie?
— Când m-am dus la Neapole să văd Vezuviul şi nu se vedea. Ploua torenţial.
— Părerea dumneavoastră despre:
… spectator?
— Singurul meu flirt căruia mă dăruiesc total.
… critică?
— Mai bine o urare: să discute profesiunea noastră după ce o cunosc mai bine.
…
publicitate?
— Nu o iubesc, dar nici ea nu mă răsfaţă.
— Cum aţi caracteriza viaţa de actor?
— Muncă îndoită, îndoială şi muncă.
