Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Nicolae Labiş – Un documentar bazat pe documente


     O filmare la liceul «Gheorghe Lazăr» unde învaţă Dorina Labiş, sora mai mică a poetului. Alta, la Spitalul de urgenţă, cu sora mai mare, Margareta, în rezerva în care, acum zece ani, a murit Labiş. Au fost filmaţi acasă, la Poiana Mărului, părinţii poetului şi oamenii care l-au cunoscut. Tuturor li s-a cerut să vorbească despre Labiş. Să povestească, un anumit episod, o zi, o întâmplare, o dată...
     Un film despre Nicolae Labiş se putea face în fel şi chip. De ce s-au oprit scenaristul şi regizorul la modalitatea unui film-mărturisire, a unui film-interviu?
— Am vrut să facem un documentar pur, credincios genului şi voit fără «atmosferă», răspunde Nussbaum.
— Asta o fost o idee regizorală. Nussbaum mi-a retezat nişte elanuri de transfigurare poetică în fond inutile — spune Gheorghe Tomozei.
— Se putea face şi altfel. Se puteau ilustra poeziile lui şi ar fi fost frumos. Poate numai frumos.
— La urma urrnelor am decis împreună că ne interesează în primul rând utilitatea filmului. Am vrut ca filmul să incite, ca după ce-I vede, omul să întindă mâna spre raft. Să-l redescopere pe Labiş.
— Despre Labiş nu există nimic. Nici un centimetru de peliculă, deşi a trăit în epoca cinematografului. A trebuit să ne mulţumim cu câteva fotografii şi scrisori... De fapt cred că într-un fel am încercat să reparăm, tardiv, greşeala de a nu se fi filmat atunci nimic cu el, despre el. Mai târziu ar fi fost şi mai greu. Acum mai există casa lui, părinţii, oamenii care l-au cunoscut.
     Gh. Tomozei, care a fost prieten şi coleg cu Labiş, a povestit foarte multe lucruri despre el. Mi-a reţinut atenţia unul care mi se părea că întregeşte portretul poetului: «Labiş — spunea Tomozei — iubea foarte tare filmul. ÎI pasiona, îl fascina. Deşi nu înţelegea nimic. Râdea la Eisenstein, dar avea un ochi foarte viu pentru film şi o candoare de copil în faţa lui. Stătea la cinematograf cu sufletul la gură. Se foia pe scaun, pufnea, râdea, participa cu toată fiinţa. Era un spectator formidabil şi în secret nutrea ideea de o face odată film...» Dacă ar fi existat câţiva metri de peliculă cu chipul lui Labiş, povestea lui Tomozei şi-ar fi găsit locul în film. Câţiva metri doar. Mă gândesc că pe lângă tot ce se filmează la «Sahia» ar încăpea, poate, câte 30 de metri despre un poet, un actor, un pictor sau un scriitor tânăr. Treizeci de metri, cât subiectul acela de jurnal cu studenta de la filologie care vorbeşte 12 limbi. Cum ne-am mai uita acum la un filmuleţ făcut despre Tudor Arghezi la 20 de ani!

 
(Cinema nr. 12, decembrie 1966)

Tags: erich nussbaum, eva sirbu, gheorghe tomozei, nicolae labis film documentar, pe platouri

Comments: