Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Moromeții ies din cărți


     Nimeni n-ar fi crezut în al doilea Moromeții, cu atât mai puțin al treilea. Și totuși, în mare secret public, la Casa Universitarilor se filma momentul denunțului lui Niculae Moromete (Alex Călin), acum tânăr scriitor angajat în noua ordine  comunistă. Inspirat din viața lui Marin Preda, noul scenariu a fost scris în întregime de Stere Gulea pe baza unor ample cercetări biografice: jurnale, corespondență, interviuri (printre care, spune Vivi Drăgan Vasile, și unul cu Aurora Cornu, partenera lui Preda, la puțin timp înaintea morții sale). Astfel, se încearcă continuarea poveștii tânărului Moromete ca suprapunere a biografiei lui Preda din momentul scrierii primului Moromeții, în anii '50, când în viața lui apar Cornu, cu care a fost căsătorit, și Nina Cassian. Horațiu Mălăele continuă ca Ilie Moromete, Mara Bugarin este Aurora Cornu iar Olimpia Melinte – Cassian. Scena care se repetă, deși mică în economia filmului, lasă să se înțeleagă conflictul interior pe care mizează Gulea: Niculae, intelectual partizan al comunismului, își pune la îndoială idealurile politice odată ce acelea estetice îi sunt acuzate. Printre acuzatori, personajele lui Iulian Postelnicu și Conrad Mericoffer; Ilinca Hărnuț, în schimb, joacă o scriitoare evreică, proaspăt întoarsă din Ungaria în preajma revoltei din '56, și îl apără feroce pe Niculae. 
     Gulea veghează discret, Vivi Drăgan își dă ochii peste cap: numără în gând cum zilele de filmare, oricum puține, cele mai puține din toată trilogia, se duc rând pe rând. Oana Giurgiu, din nou producătoare, îmi spune, după ce camera de filmat se oprește, despre situația stranie a unui film popular precum Moromeții: deși bine vândut în țară (precedentul a avut peste 50.000 de spectatori), nu este un mare succes de public precum Teambuilding și nici nu stârnește interes pentru co-producători străini asemenea filmelor Noului Val. Cum Gulea este un cineast academic, atenția la detalii nu poate fi altfel, iar asta costă.
 
                                                                                                                        


 
Video: Nic Cara
Montaj: Radu Georgescu
 

 

 

 
 
     
(26.05.2023)

Tags: marin preda, morometii 3 film, oana giurgiu, olimpia melinte, stere gulea

Comments: