împinge în sala de spectacol. Exact cazul afişelor Klarei Tamas-Blaier, văzute pentru prima dată, nu risipite pe zidurile oraşului, ci adunate pe pereţii unei expoziţii: Galeriile «Simeza».
Principala lor calitate este concizia. Forţa lor — expresivitatea. Farmecul lor — directeţea comunicării, o directeţe uneori aproape de candoare. Asemenea marilor desenatori care din câteva linii reuşesc să redea caracterul unui personaj în toată complexitatea lui, Klara Tamas-Blaier reuşeşte să vizualizeze cu această tripletă — concizie-expresivitate-
directeţe — datele principale ale unui film. Genul. Conţinutul. Atmosfera. Afişele ei nu mint — aşa cum nu se vor «frumoase în sine», ci
invită, pur şi simplu, la vizionarea unui film
anume.
Două mâini de bărbat care poate rup, poate încearcă să apropie, poate să ţină încă împreună cele două jumătăţi ale unui profil de femeie desenat inginereşte, pe hârtie
milimetrică, desen peste care se aşază cu timiditate titlul
E atât de aproape fericirea, nu poate să promită altceva decât o poveste de dragoste între doi tineri care aparţin unui
mediu anume. Un eşafodaj de piese metalice — cu o valiză care striveste în prim-plan un buchet de flori şi o mică fotografie «de şantier», paginată în dreptul titlului
Trepte pe cer, fixează cu sinceritate mediul filmului şi sugerează discret subiectul. Câteva rânduri de flori galbene, desenate copilăreşte pe un fond albastru-crud, întrerupte brutal de un gol ca o tăietură din care ne fixează privirea tristă a unei fete, comunică scurt, cuprinzător şi sugestiv, mesajul dramatic al
Ilustratelor cu flori de câmp. După cum gri-urile din acea suită de priviri obsedant aceleaşi, terminate în josul afişului în trei fotografii «de faţă» dominate de una «de profil», tip fotografie de deţinut, comunică într-o clipă starea de claustrare, de condamnare a eroului filmului
Zidul.
Artistă nu numai sensibilă şi înzestrată, dar şi inteligentă, Klara Tamas-Blaier nu cultivă misterul şi încifrarea într-o artă care cere limpezime şi descifrare. Secretul reuşitei ei într-un gen atât de dificil care te obligă să vizualizezi şi să transmiţi ceea ce regulă nu se vede, ci se simte şi anume aerul, atmosfera, suflul şi sufletul unui spectacol stă, cred, dincolo de talentul de graficiană — cu atâta forţă demonstrat în lucrările de grafică alăturate celor de grafică publicitară — tocmai în puterea de a înţelege exact specificul acestei arte numită: afiş. Căci este o artă.
