Zidul (1974)

Opinia criticului
„Zidul (...) ne oferă câteva bune prilejuri de a medita asupra efectelor pe care le poate avea o replică ce nu se mulțumește să fie doar o frântură dintr-un ping-pong verbal, ci țintește către un delicat contrapunct al gândului; dintr-o datorie de conștiință, tovarășii de luptă îl mai întreabă, pentru o ultimă oară, pe tânărul ce urmează a fi claustrat: «Rămâi?» Băiatul privește în jur, poate pentru a se asigura că are tot ceea ce era necesar temerarei sale acțiuni. Răspunsul vine însă dintr-o cu totul altă lume decât din cea la care ne așteptăm, din universul candorilor: «Podul e plin de porumbei. Când eram mic, îi prindeam cu grăunțe trecute prin ață». O evocare fragilă, menită să atenueze încordarea clipei de pe ecran și care angajează sensibilitatea spectatorului, pregătind-o pentru o intrare în altă secvență plină de înțelesuri: aceea în care păsările copilăriei vor năvăli bezmetic pe fereastră.” (Magda Mihăilescu, Cinema nr. 2, februarie 1975)