Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Fondul „Lucian Pintilie”, un sprijin al Fundației9 pentru creatorii de film aflați la debut


     Marți, 7 august, în cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, a avut loc „Întâlnirea Fundației9”, o dezbatere dedicată evoluției cinematografiei românești în ultimul deceniu, dar și statutului artiștilor de film. Cu acest prilej, a fost prezentat oficial Fondul de Cinema „Lucian Pintilie”, creat în memoria marelui cineast român pentru a sprijini filmele de autor semnate de regizori români aflați la debut.
     Participanți la această întâlnire a Fundației9 au fost Miruna Berescu (producător de film/director ANONIMUL), Laurențiu Damian (regizor/scenarist/președinte UCIN), Tudor Giurgiu (regizor/președinte TIFF), Bogdan Mureșanu (scenarist/regizor), Emanuel Pârvu (regizor/actor), Ada Solomon (producător de film) și Alexandru Solomon (regizor/producător), discuția fiind moderată de Corina Șuteu, fost ministru al Culturii și membră a Consiliului Director al Fundației9.
     Dezbaterea a avut ca prim subiect de discuție vulnerabilitatea creatorului față de sisteme de finanțare ale cinematografiei din ce în ce mai concentrate pe producție și distribuție, nu pe procesul creativ, și a permis detalierea modului în care Fondul de Cinema „Lucian Pintilie” ar putea să fie un real ajutor pentru creatori.
     Fondul dedicat marelui regizor își propune să sprijine filmele de autor și să dezvolte și alte proiecte legate de industria filmului din Romania. De asemenea, această inițiativă va onora memoria lui Lucian Pintilie prin proiecte și retrospective dedicate operei sale.
     Beneficiarii din acest an ai Fondului de Cinema „Lucian Pintilie” sunt trei regizori aflați la debut: Anghel Damian, Cristi Iftime și Bogdan Mureșanu, toți fiind și câștigători ai concursului de scurtmetraje al CNC la ultima sesiune.
     „Fondul Pintilie este o inițiativă foarte importantă”, remarcă regizorul Alexandru Solomon. „Începe să umple un gol reprezentat de o sursă de finanțare alternativă care nu prea există, perioada cea mai dificilă pentru un autor de film fiind cea în care dezvoltă și cercetează, perioadă care nu este acoperită din alte fonduri. Are o importanță deosebită și prin faptul că îi responsabilizează și pe autori ca parte financiară, nu doar artistică”.
     La rândul său, unul dintre primii beneficiarii ai fondului, Bogdan Mureșanu, prezent la ANONIMUL (al cărui film Cadoul de Crăciun a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj la TIFF 2018), declară: „Fondul Pintilie este un program care își va demonstra întregul potențial in viitor, și este foarte important că autorilor li se oferă această oportunitate”.
Michelangelo – scurtmetrajul lui Anghel Damian, cel de-al doilea beneficiar al fondului Pintilie – este inclus în competiția ANONIMUL și va fi proiectat în cadrul festivalului joi, 9 august, și vineri, 10 august.
     ANONIMUL 15 se bucură în acest an de prezența și implicarea unui nou partener- Fundația9, o inițiativă nonprofit fondată de BRD Groupe Société Générale care susține pregătirea unei noi generații prin programe de cultură și educație. Fundația își propune să stimuleze spiritul critic și să arate lumea contemporană din unghiuri noi, dar și să deseneze un viitor mai bun.
     De asemenea, prin proiectele sale, fundația își dorește să faciliteze accesul nemijlocit la cultură, să contribuie la crearea unui sistem modern de educație si să susțină tânăra generație de creatori.
     Dintre programele Fundației9 amintim: Scena9, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, Rezidența BRD Scena9, centrul cultural aflat în inima Bucureștiului, și Fondul de cinema „Lucian Pintilie” dedicat autorilor de film aflați la debut.
(09.08.2018)

Tags: anonimul 15, brd groupe societe generale, corina suteu, fondul de cinema lucian pintilie, fundatia9

Comments: