Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Dincolo de nisipuri”, varianta necenzurată



     Serile de marţi dedicate filmului românesc continuă la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, prin proiectul Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul, iniţiat de Asociaţia CineCultura împreună cu MDV Audio Studio şi realizat cu sprijinul UCIN şi CNC.
     Marţi, 20 mai, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, va avea loc proiecţia specială a filmului Dincolo de nisipuri, regizat de Radu Gabrea. Scenariul este semnat de Fănuş Neagu, după romanul său „Îngerul a strigat” şi nuvela „Dincolo de nisipuri”. Va fi proiectată varianta necenzurată, în prezenţa regizorului Radu Gabrea şi a actorului Mircea Albulescu. 
     Filmările au avut loc în toamna şi iarna anului 1972, în zona Brăilei şi la Brăneşti. În ianuarie 1973, materialul era gata pentru vizionare. Directorul casei de filme, scriitorul Alexandru Ivasiuc, îşi mărturiseşte speranţa că „se vor mai face filme de aceeaşi forţă, unitate de atmosferă şi stăpânire a perspectivei istorice”.
Pe 17 februarie 1973, cu două zile înainte de premiera filmului Dincolo de nisipuri, Nicolae şi Elena Ceauşescu urmăreau la televizor filmele realizate despre recenta lor călătorie. Un trailer cu ţărani strigând confuz după dreptate le-a atras atenţia şi au cerut să vadă filmul. L-au interzis, pe motiv că regizorul şi-a bătut joc de revoluţie.
După mai mult de un an, suferind modificări majore cerute de cenzura de partid, filmul a avut premiera, iar în mai 1974 a fost selecţionat la Cannes, la Quinzaine des Realisateurs, fiind apreciat drept „Cel mai bun film românesc al anilor ‘70” (East European Cinema-UCLA Press 1974).
Intrarea este liberă.
Detalii: www.caravanafilm.ro
 

Tags: caravana filmului romanesc, dan nutu, dincolo de nisipuri, mircea albulescu, radu gabrea

Comments: