„Un film eveniment, care a așteptat zece ani premiera, dar care, iată, acum, se dovedește mai actual ca oricând.” (
Roxana Pană „România liberă”)
„Ca și
Schimbarea la față a României, filmul acesta acordă (încă) o șansă autoreflecției noastre.” (
Dan C. Mihăilescu „Contrapunct”)
„Un Caragiale înțeles în întreaga, dramatica și complexa sa dimensiune creatoare și totodată, un tablou al societății românești surprinsă între mai multe oglinzi deodată (...). Acest Caragiale șocant și emblematic este darul lui Lucian Pintilie.” (
Tia Șerbănescu „România liberă”)
„Nu sunt multe opere în cinematografia, și chiar și în literatura noastră, unde specificul nostru așa cum este el, nu așa cum am vrea să fie, să apară atât de Iimpede, într-o formă atât de perfectă.” (
Mircea Cărtărescu „Contrapunct”)
„Filmul lui Lucian Pintilie e o capodoperă de originalitate în adaptarea cinematografica a unei opere clasice. Ar merita comentat secvență cu secvență pentru inventivitatea regizorala și versiunea stilistică extrem de personală, impecabil imprimată întregii reconstituiri a universului caragialesc.” (
Ov. S. Crohmălniceanu „Contrapunct”)
„O sinteză a universului lui Caragiale și al nostru (...). Despre capodopera lui Lucian Pintilie vom mai avea timp să vorbim...”
(Ion Bogdan Lefter „Contrapunct”)
„FiImul însuși este o capcană de mari proporții, care ne surprinde pe toți – spectatori, autor, regizor – în raza reflectorizantă a oglinzii brutal puse în față.”
(Irina Coroiu „Contrapunct”)
„Obsedantul „Văz monstruos” este principala carte de joc a regizorului. Filmul, deși mulți ani interzis, trăiește astazi într-un terifiant consens cu tot ce se întâmplă și ni se întâmplă, dovedind puterea de anticipație a realizatorului (...). Despre Pintilie nu putem vorbi decât la superlativ. Și faptul că el a văzut un univers monstruos ni se datorează în primul rând nouă.”
(Laurențiu Damian „Arca”)
„Marea forță de sinteză a inspiratului regizor, a neîntrecutului artist, care a dat coerență întregului, a făcut să fuzioneze indislocabil terifiantul și comicul, sarcasmul și poezia, grotescul și tandrețea, în reprezentări unice, de neuitat.”
(G. Dimisianu „Contrapunct”)
„M-am ocupat în scenariu de trei tipuri ale delirului pasional, politic și al bășcăliei” (
Lucian Pintilie „Magazin”)
„Lucian Pintilie, care convertește în filmul său satira de moravuri într-un pamflet moral, politic existențial a reușit, impresionant, ceea ce și-a propus.”
(Natalia Stancu „Adevărul”)
„Această simultaneitate între catastrofă și bucurie, care este greu de obținut de un popor oarecare, ne caracterizează și veți vedea ce efect extraordinar dă în filmul pe care o să-l întâlniți.” (
Andrei Pleșu, din prezentarea filmului la Costinești)
„Nimeni și nimic nu scapă în
De ce trag clopotele, Mitică? (...). Acest film pamflet pare a fi o răfuială, o sancțiune fără drept de apel.”
(Mircea Alexandrescu „Noul Cinema”)
„Fantastic, fabulos, fizic – acestea sunt atributele filmului lui Pintilie (...). Nu mi-a fost dat să aud vreun film românesc așa cum mi s-a întâmplat la acesta; travaliul lui Pintilie cu sunetul atinge aici geniul.” (
Alex. Leo Șerban „Contrapunct”)
„O capodoperă ieșită de la arest:
De ce trag clopotele , Mitică? (...). Temeritatea lui Pintilie ne apare azi incredibilă, și ea nu-i depășita decât de talentul lui uriaș (...). Acest film s-a născut și ființează în zodia capodoperei și, fără nici un fel de reticențe, afirm că sunt în el largi porțiuni peste care se simte fâlfâind aripa geniului.” (
Ecaterina Oproiu „Timpul”)
„Un haz enorm și continuu (...) Filmul are astfel natura unei comedii substanțiale, frenetice (...). N-am impresia că a mai existat în cinematografia românească un film asemănător.”
(Valentin Silvestru „Noul Cinema”)
„Categoria estetică ridicată la rang suprem este grotescul de tip fellinian. Caragiale și Fellini.” (
Ruxandra Cesereanu „Ecran”)
„Această teribilă viziune nu numai asupra lumii caragialene, ci asupra lumii românești în generaI (...) nu mă sfiesc s-o numesc capodoperă (...). Pampon, Nae Girimea, Mița, Didina, Iordache, Mitică și alți eroi caragialeni – excepțional interpretați de
Victor Rebengiuc,
Gheorghe Dinică,
Mariana Mihuț,
Tora Vasilescu,
Mircea Diaconu,
Ștefan Iordache – „sar” din pagina Maestrului și se amestecă printre noi, ne reprezintă viciile, maniile, obsesiile mărunte și devoranta Iume baIcanică în care trăim.” (
Ioan Groșan „Contemporanul”)
„Modul în care am lucrat cu Pintilie e unic.” (
Victor Rebengiuc „Magazin”)
„Pentru mine Caragiale este un autor foarte greu, destul de ermetic şi nu atât clasic, cât clasicizat. Nu cred că mi se potriveşte. De aceea nici nu m-am simţit bine în personajul Mitică, nici în atmosfera filmului sau a filmărilor. Caragiale are răutatea lui şi nu cred că mai trebuia o răutate în plus. Vorbesc de o răutate în sensul bun al cuvântului, adică el ne-a văzut cum suntem şi cine a făcut filmul ne-a văzut şi mai şi. Nu ştiu dacă a fost o idee benefică nici pentru Caragiale, nici pentru film, care de altfel are virtuţi mari actoriceşti, dar, pus cap la cap, nu m-a zăpăcit." (
Ștefan Iordache „ProCinema”)
„Stilul fiecărui actor diferă arătând o singură marcă: Pintilie.”
(Ioan Lazăr „Tineretul liber”)
„Un dublu cadou: concepția regizorală și stimularea performanței actoricești.” (
Monica Gheț „Ecran”)
„Departe de a fi datat
De ce trag clopotele, Mitică? e de o actualitate miraculoasă. El ar fi făcut, la fel de bine, azi. Sau mâine. FilmuI, „inspirat din opera lui I. L. Caragiale” , reprezintă o întâInire, nu pe o masă de disecție, ci pe un platou de filmare, a mitului; Caragiale cu mitul Pintilie.” (
Eugenia Vodă „România liberă”)
„Cât de expresiv, de profund literar scrie Pintilie, fiind, după mine, nu numai un mare regizor, ci și un mare scriitor...” (
Ion Groșan „Ecran”)
„La trei luni de la premieră: mai mult decât un succes. Filmul atrage, incintă, șochează, revoltă, înfioară, îngrijorează sau nedumerește. Ceea ce nu înseamnă altceva decât că este viu. Dintr-o senzație, acest film a ajuns un eveniment. O revelație. Pentru unii, chiar o obsesie. De aceea, nu cred că este deloc exagerat a considera filmul ca pe o hârtie de turnesol în măsură să ne indice starea noastră morală, de conștiință, dar și de conștiență a societății românești aflate în anul una mie nouă sute nouăzeci.” (
Bogdan Burileanu, Noul Cinema nr. 1/1991)
