Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



California Dreamin’ (nesfârşit)


      Experienţa fiecăruia dintre dum­neavoastră cu acest film va fi una mai mult decât personală. Dat fiind că are o istorie, pe cât de scurtă, pe atât de tulburătoare, că nu este scos la lumină de intenţiile creato­rului său şi poartă, superb de altfel, emblema "nesfârşit", de astă dată privirea din sala de cinema te adân­ceşte din experienţa de spectator în cea de arheolog.
     Suntem aproape martorii nean­gajaţi ai unui experlment în care intri cu conştiinţa faptului că bio­grafia filmului şi a autorului său vor apăsa puternic pe ambreajul emo­ţional. Lectura însă te adânceşte tot mai mult şi mai mult în culise, în datele de producţie pentru că e adevărat, filmul se mişcă greu, are burţi, sunetul nu este finisat, carenţele lui se văd cu ochiul liber. Dar încasezi fiecare poticnire ca o lovitură în plex. Şi din spectator te trezeşti martor fără voie în labora­torul creaţiei, în mintea autorului, pe culoarele nesfârşite ale unei opere rămase deschise pe care tu, ca spectator, într-un fel sau altul, ai obligaţia s-o desăvârşeşti.
     Fiecare revenire a autorului asu­pra operei sale înseamnă o recre­are a ei. Ca şi în cazul lui Buchner cu "Woyzeck" sau al lui Gogol cu "Suflete moarte" sau al lui Mahler sau al altora, nu vom şti niciodată cum ar fi arătat filmul final al lui Cristian Nemescu - cu siguranţă ar fi fost un altul, cu alte valenţe si interpretări. Însă ştim, datorită ideii excepţionale (destul de riscante din punct de vedere mar­keting) a producătorilor de a nu interveni în operă, că acest film este 100 % Cristian Nemescu. Autorul respiră prin toţi porii filmu­lui său şi asta este cel mai im­portant, iar ceea ce respiră este aer curat.
     Scheletul dramatic e bine con­struit, iar stilistic, filmul conturea­ză frumos universul distinct marca Nemescu. Nu mai suntem la bloc, suntem la ţară, în Căpâlniţa. Regă­sim parcă acelaşi cuplu din Po­veste la scara C (acelaşi Alex Mărginean şi Maria Dinulescu), aceeaşi tensiune a unei excitaţii aproape onirice din Marilena de la P7.
     El o iubeşte în secret, ea nu-l bagă în seamă, preferându-l pe u­nul dintre americanii din echipa NATO care tocmai a fost întârziată din drumul ei spre Kosovo de Doia­ru (Răzvan Vasilescu), şeful de gară şi tatăl fetei. Aprobarea de a pleca din gara de la Căpâlniţa e ca pier­derea scrisorii - pretextul perfect pentru ca aparatul de filmat să se plimbe dezinhibat printr-o comunitate, amorţită parcă de atâta vis american, şi să spună poveşti de dragoste, intrigi sociale, nelinişti mărunte. Iar în locul lui Dandana­che Agamemnon - străinul care tulbură ordinea si marchează des­tine - vin americanii -întruchipa­rea în carne şi oase a visului unei naţiuni fără investitori, dar cu un bun lider de sindicat. Şi cu atât mal absurd totul, cu cât aceştia, îmbră­caţi în uniforme de armată, nu îşi conştientizează rolul de salvatori. După plecarea lor, totul se schimbă: unii mor, alţii se trezesc din visare: California e departe, Bucureştii-s mai aproape.
     Se râde mult, aproape incontro­labil. Până la genericul final.
 
(Time Out, 1-14 iunie 2007)

Tags: california dreamin', cristian nemescu, cronica de film, iulia david

Comments: