Roata morii se-nvârtește, țac-țac-țac : “America, venim!” - cronică de film

     Multe s-au schimbat în filmul românesc în anii din urmă, doar comedia cinematografică autohtonă a rămas aceeași. Vorba scriitorului, “multe s-au schimbat în Bretania, numai valurile au rămas aceleași”. Știu că este un citat cum nu se poate mai snob, dar tot atât de îndărătnică precum valurile mi se pare și propunerea ”hai să râdem”. Alta doar în aparență, aceeași în esență. Trecuți de primul deceniu al secolului al XXI-lea, am rămas la prazul din geanta-diplomat a lui Nea Mărin. O analiză fie și amatoristică a românului din filmele așa zis comice ni-l arată tot înfometat, speriat de perspectiva de a rămâne fără ale gurii, mi ales când dă să plece departe. Acestei frății întru burtă îi aparțin și eroii filmului America, venim!, debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizorului și actorului Răzvan Săvescu, mai cunoscut ca autor al unor seriale umoristice TV din categoria La bloc și mult mai puțin cunoscut, din păcate, ca semnatar al unui bun scurtmetraj, Icre negre, care acum mi se pare a fi fost un accident în cariera lui (Îmi doresc să mă înșel). Pe cei cinci actori ai unei trupe de teatru invitați cu un spectacol la New York, prin mijlocirea Consulatului român, îi descoperim dintr-un foc drept posesori ai unei impresionante cantități de provizii culinare neaoșe, cărate în valize, destinate supraviețuirii peste Ocean, pasă-mi-te. Evident, nu li se permite și, decât să arunce bunătate de sarmale și cârnați, oamenii se apucă să înfulece, înainte de îmbarcarea în cursă. Mare prilej de râs și voie bună. Chiar și dincolo, după mai multe peripeții, tot la mâncare le stă gândul. Invitați în somptuoasa vilă a unui soi de mecenițe sensibile la cultură, dar cu frigiderul gol, bieții drumeți se văd nevoiți să împartă trei paie la șapte măgari. Alt prilej de râs. Dar până aici, prin câte au trecut! Nu știm cu ce anume aveau de gând să se producă la New York, amfitrioana din partea Consulatului fiind preocupată, în primul rând, de reglarea problemelor sale personale, în calitate de fostă sau de veșnică amantă a directorului trupei, alături de care se visează într-o vilă, nici mai mult, nici mai puțin, decât din Long Island. Bănuiesc, că probabil, văzuse de curând Marele Gatsby. Până una alta, actorii, isteți, dar nu îndeajuns încât să simtă că au intrat pe mâna unui impresar escroc, hălăduiesc ce hălăduiesc prin New York, după care se avântă într-un turneu improvizat prin comunitățile de români de aiurea. Cum spuneam, nu le cunoaștem repertoriul, directorul trupei a avut grijă doar să ne comunice cum că acasă l-ar aștepta pregătirile unui Faust. Aici, la fața locului, se descurcă așa cum o cere orice șușă, cu câte un număr presupus a înduioșa sufletele românilor smulși din locurile natale, ba o melodie din repertoriul Mariei Tănase, o « Roată a morii țac-țac-țac », ba o poezie din arsenalul lui Adrian Păunescu, « Rugă pentru părinți » etc. Dincolo de scenă, numărul de rezistență ar fi imitarea unui spermatozoid. Nicio aluzie la Woody Allen, Doamne-ferește. Nu are rost să înșirăm toate pățaniile lor, despre care autorul ne încredințează că sunt inspirate din evenimente reale, ca și cum asta ar fi o garanție a calității. Atât de reale, încât, împreună cu coscenarista sa, actrița Oana Ioachim, le-au schimbat pe parcursul filmărilor, în funcție de necesități. Asta ne omoară, calchierea realității în numele căreia comedia, mai ales ea, poate trăi zglobie din te miri ce, din bancuri spuse la o bere, din fărâme de stand-up-uri, nu are nevoie de o structură de cristal, solidă, de coerența inspirației. Cu actori ca Gheorghe Ifrim, Adrian Văncică, Tania Popa, Ion Sapdaru, Mihai Călin, Alexandru Bindea se putea pleca și la un altfel de drum lung.