Rulează pe ecrane filmul Cantata Profană, la care Nina Behar a semnat scenariul și regia.
— Este un film de artă, despre sculptorul clujean Jenö Szervatiusz și despre fiul său, sculptorul Tibor Szervatiusz, de fapt un eseu cinematografic, despre... rostul omului pe pământ. Nu-mi propun niciodată atunci când încep să lucrez la un film, o anumită, neapărată, și cu tot dinadinsul modalitate de expresie. Pur și simplu, încerc să spun, așa cum mă pricep, ceea ce mi se pare că aș avea de spus. Poate că și de aici — când mă uit în urmă izul ăsta de „cuminte”, traditionalist, al filmelor pe care le-am făcut. Regret (regret ?), dar nu știu altfel. Dar știu sigur că până la urmă toate astea sunt măcinări în gol — pentru că filmele de artă, iertată-mi fie ideea fixă, nu interesează aproape pe nimeni dintre aceia care ar fi în măsură să-i hotărască destinul. În orice caz, el nu ajunge nicăieri, atât de tare nu ajunge, încât, am întâlnit critici de artă plastică care nu erau nici măcar informați de existența acestui gen la noi. Așa stând lucrurile, speranța exprimată public de un cronicar că sugestia unui corespondent din Craiova („cred că n-ar fl rău dacă pentru popularizarea marilor valori de artă ca: sculpturi, picturi, grafică s-ar realiza filme tehnicolor”) își va găsi „finalizarea” în studiourile noastre de filme documentare, nici nu mă miră. Dacă nu știu oameni de strictă specialitate, cine să știe că în Studioul „Sahia” se fac filme de artă de 17 ani și mai bine? Oricum, dezideratul acestor tovarăși mă bucură. Suntem de-acuma cel puțin trei. Și cine știe, poate că serialul pe care îl începem acum (Doru Segal, Victoria Miriște, Radu Zamfirescu, Silvia Chiric, Elisabeta Dragomir și cu mine), Descoperirea picturii, va avea o soartă mai bună...
