Un interior rustic ardelenesc: o vatră, o laviţă, o masă, un scaun... Deasupra mesei, atârnată de tavanul scund, o lampă cu gaz cu sticla afumată. Pe laviţă, cu fruntea proptită în pumnii murdari de ţărână şade un soldat proaspăt ieşit din tranşee (Ion Caramitru).
Alături, îngândurat, apăsat, se află Petre (Ştefan Ciobotăraşu). Într-un colţ, lângă vatră, o grămadă de coceni. Cu mişcări încete, obosite, Ilonca (Ana Széles) desghioacă porumbul.
În picioare, îmbrăcat în uniforma ofiţerească a imperiului austro-ungar, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc). N-are decât o singură replică: „Ce mai e nou prin tranşee, soldat?” Dar felul în care Rebengiuc o rosteşte, precum şi întreaga lui comportare trădează deruta interioară a personajului, rătăcirea lui spirituală pe nisipurile mişcătoare ale valorilor unei lumi care se răstoarnă, setea lui de a descoperi, în sfârşit, adevărul. În indicaţiile pe care i le dă Liviu Ciulei, regizorul filmului şi totodată unul din principalii săi parteneri, caută să adâncească această senzaţie.
Meticulos ca întotdeauna, operatorul Ovidiu Gologan mai are câte ceva de corectat în ansamblul armonic al zecilor de reflectoare care îşi încrucişează razele peste decor si actori.
În sfârşit, scena a fost turnată şi, toţi, de la regizor până la ultimul om din echipă, răsuflă uşuraţi.
Ne apropiem de Victor Rebengiuc, care tocmai părăseşte decorul. Paşii lui sunt paşii lui Apostol Bologa, expresia de asemenea este încă cea a personajului ale cărui gânduri continuă să-l preocupe.
Victor Rebengiuc a împlinit în primăvara aceasta 31 de ani şi este la cel de-al 9-lea film.
— Chiar acum mă gândeam — ne spune el — la scena pe care am turnat-o. O particularitate a rolului, ca de altfel a întregului scenariu, este aceea că nu are pasaje „de serviciu”. Chiar atunci, când tace, când ascultă numai, Bologa trăieşte intens complicate procese interioare.
— Sunteţi desigur în posesia unuia din rolurile visate.
— De obicei actorii au roluri pe care le visează, pentru care se pregătesc. Eu n-am aşa ceva. Cu toate astea, interpretez acum un rol pe care parcă l-aş fi aşteptat de mult. E un rol complex, profund, de mare rezonanţă tragică. Sunt fericit că am o asemenea partitură. Bologa mă bucură şi în acelaşi timp mă chinuie. Scenariul este valoros, echipa fericit alcătuită.
— Cu alte cuvinte, există toate premizele care să facă din Pădurea Spânzuraţilor „un mare film românesc”, apt să dea măsura reală a posibilităţilor noastre creatoare.
— Nu ştiu ce loc va ocupa filmul în peisajul cinematografiei noastre. Tot ce vă pot spune este că eu personal mă străduiesc să-l interpretez pe Apostol Bologa într-o ţinută actoricească echivalentă calităţii lui literare.
