REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

...aici Video Europa Liberă


Câţi dintre noi mai cred că dacă închid ochii şi ascultă vor vedea mai limpede? Câţi dintre noi au închis ochii, au ascultat şi au supravieţuit? Şi mai ales câţi au vorbit? Cu cel mai recent proiect al său, un documentar despre Radio Europa Liberă, Alexandru Solomon ne pune din nou în faţă oglinda istoriei şi, ca într-o hamletiană cursă de şoareci, ne încearcă rezistenţa şi conştiinţa.
 
  • Când v-a venit ideea unui docu­mentar despre Radio Europa Liberă şi ce v-a determinat să porniţi un asemenea film?
  • La început, prin 2003, a fost o idee şi, imediat după, mi-a venit şi titlul în engleză: Cold Waves. Mi-am amintit de vremurile când televiziu­nea era, practic, inexistentă, fiind redusă la 2 ore pe zi şi la 2 personaje negative (Nicolae şi Elena) şi de faptul că, în vremurile acelea, oa­menii stăteau agăţaţi de radio. De Radio Europa Liberă. Era singura sursă de informaîie dar, mai ales, de atitudine. S-a vorbit de atentate­le comise împotriva acestui post, de cât de multă energie şi mijloace a mobilizat regimul Ceauşescu împotriva unor emisiuni de radio. To­tul părea disproporţionat. M-a interesat fenomenul propagandei, pen­tru că Europa Libera s-a născut ca instrument de propagandă al Răz­boiului Rece. Mi s-a părut nu numai o temă fascinantă, dar şi un pariu: un film despre radio sau cum să vi­zualizezi ceea ce nu se vede. Am avut atunci imaginea unei poveşti de dragoste şi ură, în care joacă trei personaje colective: ascultătorii, vocile de la radio şi oamenii regi­mului. Şi toate pasiunile lor se în­vârt în jurul unor vibraţii invizibile, impalpabile: undele scurte. Aşa s-a născut proiectul.   L-am scris şi re­scris după ce am terminat Marele jaf comunist, în primăvara lui 2004, iar în vara lui 2005 am câştigat la CNC. 
  • În ce locaţii aţi filmat şi cât au durat filmările?
  • Am călătorit timp de 3 săptămâni vreo 7000 de kilometri prin Europa, într-un microbuz, noi, cei 4 realiza­tori: Andrei Butică operator, Cris­ti Tarnovetchi — sunetist, Titi Gavri­lă — asistent regie şi cu mine. Am plecat din Bucureşti, ne-am oprit la Cluj şi apoi la Munchen, am plecat mai departe la Paris prin Bruxelles. La întoarcere am filmat din nou în Germania lângă Frankfurt şi apoi la Berlin şi retur Bucureşti, unde am mai filrnat vreo 2 săptămâni. În decembrie am fost o săptămâna în State. Am cărat peste tot după noi, în afară de echipament, un colţ de studio de radio şi am intervievat vreo 35-40 de oameni din toate categoriile implicate. Am avut acces la personaje extrem de controversate şi documente secrete. S-au strâns vreo 100 de ore de filmare, din care trebuie să fac un film de 90 de minu­te pentru cinema şi o versiune TV de 60. Nu e simplu. În orice caz, pe DVD vor fi multe bonusuri... 
  • Ce surse de documentare aţi folosit? Aţi apelat la arhive?
  • Fondurile de dezvoltare mi-au per­mis să călătoresc pentru a-i întâlni pe foştii redactori ai Europei Libe­re, să scotocesc prin arhive (de do­cumente, aici şi în Germania) şi să strâng zeci de ore de înregistrări radio care, astăzi, după doar 15-20 de ani, sunt rarităti. Filmul este prea puţin bazat pe arhive de imagi­ne, principiul este de a face să se au­dă din nou vorbele Europei Libere şi de a le confrunta cu oamenii de astăzi. Mă interesează cum se aude şi cum se percepe azi ceea ce spu­neau vocile de la radio, dacă vechile noastre laşităţi, personajele dubi­oase şi compromisurile, care înveninează astăzi atmosfera româ­nească, sunt în continuare răscolite de spusele lor. Am "pus" Europa Liberă în multe medii: pe stradă, la un liceu şi într-un autobuz. În Casa Poporului, la intrarea in sala de plen a Camerei Deputaţilor, a răsu­nat vocea lui Noel Bernard şi cea a lui Vlad Georgescu. Nimeni n-a reacţionat pe faţă, vedeam doar că parlamentarii ne privesc strâmb şi îşi butonează telefoanele. După 30 de minute am fost somaţi să inchi­dem sonorul. A fost ca pe vremuri, când, la auzul unui cuvânt curajos, lumea băga capul în pământ însă acasă, între patru pereţi, ascultau la radio cum alţii vorbeau pentru ei. 
  • Cine a produs filmul şi unde va fi el distribuit?
  • Cold Waves este finanţat de CNC, TVR, Jan Vrijman Fund (Olanda) şi coprodus de YLE TV Finlanda şi MTV Ungaria. Prin urmare, va fi distribuit în ţările respective şi nu numai. Dar asta vom şti mai precis după ce va fi gata. Filmul a putut fi pregătit şi documentat cu subvenţii de la programul Media al UE şi Nipkow Program din Germania. Ca să poţi pune pe picioare un lungmetraj do­cumentar complex, trebuie să îl faci în coproductie. De aceea i-am găsit mai întâi un titlu în engleză. Echivalentul lui românesc, Război pe calea undelor, oricum nu mă mulţumeşte.
  • În ce stadiu se află filmul acum şi când va putea fi văzut de pu­blicul din România?
  • Acum sunt în montaj şi filmul va fi gata la începutul verii, după care vom începe să îl trimitem la festiva­luri. Probabil că premiera va avea loc în România în toamna aceasta. 
  • Aţi prezentat acest proiect ca pe o continuare a Marelui jaf comunist. Pe ce linie con­tinuă?
  • În Marele jaf comunist eroul era un film de propagandă. Acolo era vorba de imagini, aici de voci. Ca şi Marele jaf..., Cold Waves vor­beşte despre manipulare şi propa­gandă, despre un trecut care trăieş­te printre noi. În ambele, perspecti­va este cea de astăzi şi, totuşi, e vor­ba de istorie. Pe de altă parte, lu­mea românească se transformă ameţitor de repede şi prea puţini sunt cei dispuşi să "depună măr­turie". Îţi trebuie puţină distanţă ca să nu te laşi furat de nimicuri. Cred că am azi această distanţă şi am şi pofta irepresibilă de a vorbi despre tot felul de lucruri cu care nu mă pot împăca.
 
 

 

 
(Time Out Bucureşti, 8-22 martie 2007)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru solomon, cold waves film, interviu, razboi pe calea undelor film

Opinii: