loan Cărmăzan (debut în lungmetraj în 1982) este unul dintre cei mai norocoși cineaști români ai secolului XXI, dacă ținem seama că după 2001 i s-au apreciat (credem) toate proiectele și a câștigat (adică a beneficiat) credite (finanțarea majoritară a filmelor din bugetul statului, deci cu bani de la contribuabili) ori de câte ori a participat la vreun concurs CNC. Așa se face că, după trei filme semnate în perioada 1982-1989 (Țapinarii, Lișca, Sania albastră) și după o abstinență de un deceniu, când realizează doar un singur film, de fapt un proiect mai vechi (Casa din vis, 1991), brusc, filmografia maestrului se îmbogățește cu titlurile Raport despre starea națiunii și Lotus (ambele în 2004) ― unde Nuțu (pentru prieteni) Cărmăzan semnează scenariul și regia ― dar și cu opere cinematografice unde e doar (co)scenarist: În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (regia: Sinișa Dragin), Vlad Nemuritorul/ Dracula the Impaler (regia: Adrian Popovici) și Orient Express, în regia lui Sergiu Nicolaescu ― bunul lui prieten. De altfel, Nuțu Cărmăzan e o fire prietenoasă și sentimentală și îi place să-și facă filmele „în familie”. Spre exemplu, în cea mai recentă creație a sa (ca scenarist și regizor) ― Margo, Cărmăzan a alcătuit un casting în care majoritatea interpreților, de fapt a interpretelor, sunt foste absolvente ale Universității Hyperion (unde el e profesor) sau vedete ale postului Pro TV (cu care colaborează), ori buni prieteni ai săi (Maia Morgenstern ― căreia îi inventează o apariție total nenecesară în film ― Vladimir Găitan cu fiica personală ― Gloria Găitan etc. Până la urmă, acest lucru nu este rău și se practică frecvent, și asta nu doar la noi. Rău e rezultatul ― Margot ― tânără studentă și damă de companie (cum e definită) și prietenele ei, studente la teatru ― arată pe ecran (interpretate de Cristina Cioran, Paula Chirilă, Gina Pistol) ca niște femei trecute de 30 ani, ca să nu mai vorbim de jocul fals, aproape ridicol. Cât despre poveste ― cea despre o fată de la țară, adoptată la oraș și silită de tatăl vitreg să se prostitueze (cu binecuvântarea mamei vitrege) ― am fost asigurați, în caietul de presă primit de la distribuitori, că a fost inspirată dintr-o întâmplare reală: totul a pornit de la conversația unor tinere, pe care coscenaristul George Dogaru ar fi auzit-o „în căminul studențesc“ în care locuia. A transcris-o și, cu cele trei pagini de dialoguri, s-a dus la profesorul său, regizorul loan Cărmăzan, căruia i-a plăcut în special povestea uneia dintre fete, despre care, din discuția respectivă se înțelegea că ar duce un fel de viață dublă. Problema nu e dacă așa ceva se întâmplă sau nu în viața de toate zilele, problema e cum sunt făcute și arătate asemenea întâmplări în film ― să luăm filmul lui Buñuel, Belle du jour spre exemplu sau, mai recentul film rusesc, 4, premiat anul trecut la TIFF. În Margo, astfel de întâmplări luate din viață au un jalnic aer de telenovelă ieftină, agrementată de momente de Grand Guignol. Dar mai trist e faptul că acest gen de subiect și de tratare reprezintă de fapt mentalitatea unora dintre cineaștii noștri care consideră că a face un film de public înseamnă a face un film cu un senzațional de duzină (inspirat adeseori de povești din lumea interlopă), cu cât mai multe scene hot și cu o distribuție garnisită cu vedete la modă din mass-media sau reviste pentru adulți. Desigur, acest mod de a gândi este insultător la adresa publicului, chiar dacă loan Cărmăzan consideră că a făcut filmul Margot pentru toți oamenii care mai păstrează o doză de inteligență și de sensibilitate, oameni care se duc la cinema să se relaxeze, să se regăsească. Or, conform box-office-ului, se pare că publicul nostru nu e suficient de inteligent și de sensibil pentru a se regăsi în Margot. La fel și criticii de film. Atunci pentru ce am cotizat toți ca să se facă acest film?!
P.S.: O notă bună pentru imaginea lui Liviu Marghidan, totuși e mai bine să vedeți ce poate face acest tânăr și talentat director de imagine în Poveste de la scara C, Marilena de la P 7 și în California Dreamin', toate în regia regretatului Cristian Nemescu.
